Bună tuturor și mulțumesc, Camelia și Gabriela, pentru insight-urile voastre atât de valoroase! Cred că ați surprins foarte bine ideea că echilibrul între încredere și responsabilitate nu e niciodată un lucru fix, ci unul dinamic, ce trebuie menținut și ajustat în funcție de context și de oamenii cu care lucrăm.

După cum s-a spus, instrumentele concrete, precum verificările și întâlnirile periodice, sunt importante, dar nu trebuie să devină arme de control excesiv, ci mai degrabă suporturi pentru o relație de parteneriat. În plus, ea se bazează foarte mult pe comunicare – clară, cinstită și transparentă. Când colegii sau studenții știu că pot vorbi deschis despre dificultăți, despre greșeli, și că orice discuție are ca scop învățarea, nu suspiciunea, atunci tind să fie mai responsabil și mai autentic.

Mi-ar plăcea să adaug că, în opinia mea, aspectul esențial e cultura încredere și integritate. Dacă, din start, instaurăm un mediu în care greșelile sunt privite ca oportunități de învățare și nu ca defecte periculoase, e mult mai ușor să menținem acest echilibru delicat. Așadar, poate rolul nostru ca coordonatori nu e doar să verificăm și să controlăm, ci și să inspirăm și să creăm acea cultură în care responsabilitatea și onestitatea sunt valorile principale.

Voi ce părere aveți? Credeți că, prin anumite practici sau atitudini, putem cultiva această încredere fără a compromite integritatea proiectului? Îmi fac curaj să cred că da, și aștept cu nerăbdare să aflu părerile și din experiențele voastre!