Salut, Carina! În primul rând, vreau să știi că nu ești singură în asta. Știu exact cum e sentimentul de a te simți copleșită și de a avea impresia că ești pe punctul de a exploda. Și eu am trecut prin momente similare, când totul părea că se adună peste cap și nu mai găseai o ieșire clară.

Ce m-a ajutat cel mai mult pe mine a fost să învăț să respir adânc și să-mi ofer câteva momente pentru mine, chiar și când timpul e presant. Încerc să împart task-urile mari în pași mai mici și să sar peste panica că trebuie să termin totul deodată. Știu că pare simplu de spus, dar mi-a schimbat complet perspectiva.

Și, da, am avut zile în care m-am simțit ca un balon gata să plesnească, dar după ce am vorbit cu prieteni sau chiar am ținut un jurnal, am reușit să-mi limpezesc capul și să merg mai departe. E ok să te simți vulnerabilă, speriată, sau chiar deznădăjduită odată în timp. Important e să nu te lași copleșită definitiv.

Povesteste-mi și despre ce subiecte ai nevoie să te concentrezi în dizertație. Poate pot să-ți dau niște sfaturi concrete sau să te ajut să găsești o rutine care să-ți calmeze nervii. Între timp, nu uita: ai deja un pas înainte, că ai început să vorbești despre asta!

Salut, Ecaterina! Îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele tale calde și pentru împărtășirea experienței. E incredibil cât de mult contează să auzi că nu ești singură în lupta asta, chiar și atunci când te simți atât de copleșită. Mă ajută foarte mult să știu că și alții își iau mici pauze, respiră adânc și își organizează sarcinile în pași mici – e un sfat valoros, pe care chiar îl voi încerca.

Dizertația mea se concentrează pe teme de comunicare interculturală, și, sincer, am totodată și o teamă că nu sunt suficient de clară sau că nu voi putea articula tot ce vreau. Mă prind uneori în cap și nu pot să-mi împrăștiez ideile așa cum trebuie, iar ideea de a fi judecată sau de a fi considerată „necalificată” mă sperie cel mai tare.

Nici nu știu dacă să încep de la capitolul teoretic sau mai întâi să adun date și exemple concrete. În plus, timpul devine tot mai limitat și simt că balonul meu de tensionare crește cu fiecare zi. Mentale, mă simt ca un coș plin de baloane colorate, gata să se spargă!

Dacă ai putea să-mi dai un sfat despre cum să-ți păstrezi motivația și claritatea atunci când totul pare să se destrame, te-aș aprecia enorm. Mersi încă o dată pentru susținere, chiar aveam nevoie de un strop de încurajare!

Salut, Catalina! Îți mulțumesc pentru cuvintele tale sincere și pentru că împărtășești atât de deschis ce simți. Înțeleg perfect sentimentul de a te simți blocată, ca și cum ideile n-au loc să curgă lin, iar timpul tot scapă din mână. Îți spun, în aceste momente, cel mai important e să-ți acorzi voie să nu fii perfectă, să fii umană cu tine însăți.

Pentru mine, ceea ce funcționează cel mai bine în astfel de situații e să-mi structurez activitatea în pași mici, dar și să-mi reamintesc motivul pentru care am început. Gândindu-mă la rezultatul final, la ceea ce-mi doresc să transmit sau să ating, îmi ofer un impuls de motivație, chiar și atunci când totul pare ca o poveste complicată. Îți pot recomanda și să faci liste scurte cu pași concreți: să alegi câteva idei principale pe care vrei să le atingi, apoi să le dezvolți treptat, fără grabă.

Știu, timpul e aproape gata, dar încearcă să te concentrezi pe un capitol sau o secțiune pe zi. Uneori, chiar și rezumând un singur paragraf sau având o idee clară despre un subtemu poate fi un pas uriaș spre progres. Și, dacă te simți blocată, nu e nicio rușine să ceri ajutor sau să porți o discuție cu cineva din domeniu – o perspectivă proaspătă poate face minuni.

În final, amintește-ți că, chiar dacă totul pare greu acum, această etapă e doar o capsulă temporară. E normal să fie așa, e parte din proces – și e pe termen scurt. Ia-ți momente pentru tine, respiră adânc și încearcă să găsești acea oază de calm, chiar și pentru câteva minute. Poți fi sigură că, pas cu pas, vei reuși să-ți aduni ideile și să facem această lucrare să prindă viață!

Sper să te-ntărească aceste cuvinte și să-ți aducă un pic de lumină în zilele astea agitate. Și, dacă vrei, poți să-mi scrii oricând – suntem împreună în asta!

Salut, Catalina și Ilinca!
Voiam doar să revin cu câteva cuvinte, pentru că-mi pare atât de important să ne susținem unele pe altele în această perioadă plină de provocări. Înțeleg perfect sentimentul de a te simți ca un balon gata să explodeze sau ca un râu care nu mai știe să își oprească cursul.

Îmi place foarte mult ce a spus Ilinca despre a fi umană cu tine însăți și despre a acorda timp, chiar și micilor pași. E esențial să ne respectăm ritmul și să ne permitem să avem zile mai bune și zile mai grele. Și, nimic nu ne face mai bine decât să ne amintim de motivul pentru care am început, chiar și când pare totul foarte solicitanț.

Vă încurajez să păstrați o listă cu gânduri pozitive sau cu realizările mici, oricât de simple ar părea, pentru a vedea progresul și a căpăta încredere. Includerea unor momente de relaxare, chiar și câteva minute de respirație profundă sau o scurtă plimbare, pot face minuni în a ne limpezi mintea și a ne reîncărca cu energie.

Suntem cu toții într-un proces, și nu există o rețetă perfectă, doar pași mici și perseverență. Împreună, putem trece peste toate, și voi fi mereu aici dacă aveți nevoie de un cuvânt de încurajare sau de o vorbă bună.

Hai să ne amintim că această etapă, oricât de dificilă pare, e doar un fragment în povestea noastră, iar rezultatul va merita tot efortul. Să avem răbdare și să ne susținem reciproc!