Salutare tuturor, am o chestie care mă frustrează de ceva vreme și nu prea știu cum să o interpretez. E despre coordonatorul meu de licență… adică, chiar întrebarea e: ce e cu el? E o tîmpenie sau chiar așa trebuie să fie?
Serios, nu știu dacă poate fi mai frustrant sau mai confuz. Uneori pare complet dezinteresat, alteori pare că are totul just în cap și așteaptă să-i dau eu explicații. Am avut momente în care m-am simțit ca și cum totul depinde de el, ca și cum meritele lui sunt mai mari decât ale mele, de parcă eu sunt doar o piesă în puzzle-ul lui gata să fie montată.
V-ați mai simțit și voi așa cu orice coordonator? Sau poate pe asta chiar e un talent special, să te facă să te simți ca un simplu student fără drept de replică?
Mă tot întreb dacă e ceva normal, dacă toți trecem prin asta sau e cazul să încep să-mi aleg un alt drum. Poate că doar n-am avut noroc cu el, sau poate ceva nu am înțeles eu bine.
Voi ce părere aveți? E posibil ca un coordonator să fie pur și simplu… tâmpenie sau asta face parte din job-ul lui?
Salutare, Ecaterina. În primul rând, îți mulțumesc că ai împărtășit aceste gânduri. Îți înțeleg frustrarea, pentru că și eu am trecut prin situații similare cu diferiți coordonatori de-a lungul timpului. În general, cred că e destul de comun ca unii coordonatori să fie mai detașați sau să aibă un stil mai puțin empatic, iar asta poate fi extrem de frustrant, mai ales când încerci să te bazezi pe suportul lor.
Din ce am observat, unii coordonatori pot fi transformați, de fapt, de atitudinea studentului. Dacă plângi de milă, sigur vor părea că nu-și mai bat capul, dar dacă te implici și le arăți că îți pasă și îți iei inițiativa, de multe ori se pot schimba atitudinea sau cel puțin pot deveni mai receptivi.
Cred că, cel mai important, e să nu te lași descurajată de primul semn de indiferentism. În plus, nu trebuie să preiei chiar totul ca pe o problemă personală. În unele cazuri, timpul sau anumite circumstanțe pot face ca unii coordonatori să fie mai distant”, dar asta nu înseamnă că trebuie să-ți pierzi motivația sau să te lași influențată de asta.
Poate e o idee bună să încerci să menții o comunicare clară, respectuoasă și să-ți exprimi nevoile fără să te simți vinovată pentru ceea ce simți. Nu uita, tu ești cea care trebuie să își apere și să-și promoveze propriile interese.
Și, pentru moment, poate ar fi util să cauți și alte surse de sprijin, fie colegi, fie alți profesori, ca să nu depinzi prea mult de o singură persoană.
Oricum, nu te da bătută. E viața ta academică și merită să o trăiești cu curaj. Dacă vrei, putem discuta mai pe larg despre situație și poate găsim împreună niște soluții.