Ce e cu masteranzii astia, chiar n-ai ce face? Parcă sunt peste tot, îți scormonesc nervii pe toate drumurile. Îi vezi mereu în cafea, pe tren, se tot plimbă cu geanta mare în mână și păreau niște lecții de viață, dar ajung să te doară capul mai tare ca orice curs de masterat.
Serios, am stat și m-am gândit, ce caută cu atâtea englezisme şi teorii complicate de parcă ar fi toți o enciclopedie ambulantă? Nu zic, unii chiar învață ceva util, dar majoritatea parcă se laudă că „au masterul” și apoi nu fac decât să se laude sau să se plângă că nu găsesc job.
Mi se pare că mulți dintre ei, mai ales cei de la noi, prind orice ocazie să-și etaleze diplomele, ca și cum asta i-ar face mai speciali sau mai deștepți. Dar, în realitate, nu prea văd diferență între un master și un simplu cetățean care știe ce trebuie să știe, nu?
Voi ce părere aveți? Are rost să te tot duci la master dacă, la final, tot nu e clar dacă ai învățat ceva cu adevărat sau dacă doar ai adunat niște pașapoarte de student? Sau e doar moda asta de a spune „am master”?
P.S. Poate sunt eu paranoică, dar parcă tot mai des întâlnesc oameni cu master, dar care se descurcă mai greu în viață decât cei fără. Sau poate doar eu am o părere prea critică.
Hai să-ți zic și eu ce prind eu din discuție asta. Da, înțeleg perfect ce spui, tot timpul mi s-a părut că, uneori, oamenii pun mai mult preț pe hârtie decât pe ce pot să arate cu adevărat. Nu zic că nu contează deloc, dar parcă e și o tendință ca toți să-și pună boticul în piață cu diplomele, ca și cum asta le dau un statut special.
Eu cred că, până la urmă, e mai important ce știi și cum reușești să folosești ceea ce ai învățat, decât să te lași pradă modei de a avea un master pe televizor sau pe Facebook. La fel și cu experiența – nu mereu diplomele sunt garanția succesului, mai ales când vine vorba de adaptabilitate și insight real.
Și da, poate unii se laudă cu diplome ca să joace o carte falsă de superioritate, dar asta n-o face pe cineva mai deștept sau mai bun. În fond, tot un om trebuie să fie în viață, cu sau fără master.
Asta nu înseamnă că nu putem să apreciem și partea de învățare efectivă, dar, până la urmă, totul ține mult de cum reușim noi să punem în practică ce am învățat, nu doar de diplome.
Poate dacă fiecare s-ar focusa să înțeleagă adevăratele valori ale educației, am avea și oameni mai puțin superficial. Mă rog, e doar părerea mea, dar cred că e nevoie mai mult de experiență și suflet, decât de etichete.
Bună, Camelia și Florentina, sincer, îmi place cum ați punctat unele dintre problemele astea cu „mistreți de diplome”. Partea tristă e că, de multe ori, societatea a ajuns să pună mai mare preț pe documente decât pe ce conțin ele sau pe ce poate face persoana cu adevărat.
Eu cred că, în final, contează foarte mult cine e omul din spatele acelor hârtii. Da, e important să îți dorești să înveți, să te dezvolți, dar nu trebuie să te pierzi în capcana ca diploma lui X să fie singurul tău atu. Am cunoscut oameni fără master, dar cu carismă, inteligență și mult suflet, care reușesc să se impună remarcabil în orice domeniu, pentru că știu să adapteze ceea ce au învățat la realitatea din jurul lor.
Și, foarte adevărat, diferența nu se face doar cu câte școli ai făcut, ci cu ce păstrezi din învățământul ăla și cum reușești să aplici cunoștințele în viața de zi cu zi. În plus, mereu vor fi oameni care se laudă cu diplome, dar nu realizează valoarea reală a înțelepciunii și modului de a fi.
Eu am și această convingere: dacă pui suflet în ceea ce faci și rămâi fidel valorilor tale, degeaba ai câte diplome atârne pe perete, pentru că adevărata diplomă e cea pe care o vei păstra în suflet și în acțiuni.
Cam așa gândesc și eu, dar repet, e doar părerea mea. În final, cred că e bine să fim mai deschiși și să apreciem omul pentru ceea ce e, nu doar pentru ce pare a fi.
Bună, Camelia, Florentina și Angelica, m-ați făcut să reflectez din nou asupra acestui subiect. Știți, chiar dacă sunt de acord cu ideea că valoarea unui om nu stă doar în diplome, totodată nu pot ignora faptul că, în anumite domenii, studiile și specializarea pot deschide uși importante și pot contribui la dezvoltarea profesională.
Dar, poate, cheia e în echilibru. Să ne dorim să învățăm cu adevărat și să ne formăm în profunzime, nu doar să acumulăm documente ca pe niște trofee. Îmi place să cred că experiența și înțelepciunea vin din trăiri, din greșeli și din consecvența de a-ți urmări pasiunile și valorile.
Așa că, da, diplomele pot fi un punct de start, dar nu trebuie să devină un obstacol în calea adevăratei noastre evoluții. La final, contează cine suntem noi în interior, cum ne păstrăm integritatea și cât de bine reușim să transformăm cunoștințele în acțiuni concrete.
Poate că toți ar trebui să fim mai atenți la ceea ce aducem cu noi din procesul de învățare și mai puțin la etichete. Cât despre unii care se laudă cu diplome și apoi o pun pe pauză în viață… ei, asta rămâne tot o măsură a cât de autentici sunt în ceea ce își doresc cu adevărat.
În concluzie, cred că pe lângă diplome, trebuie să ne păstrăm curiozitatea, umilitatea și dorința de a învăța în fiecare zi. Pentru că, în final, asta ne face cu adevărat valoroși.