Salutare tuturor!
De câte ori m-am apucat de lucrare de facultate și am terminat, mereu mă gândesc: „Da, iar am făcut o greșeală care putea fi evitată.” Mă gândeam dacă și voi ați observat anumite pattern-uri la cei mai mulți colegi sau chiar la voi înșivă.
Eu, cel mai des, cred că e vorba de procrastinare sau de lipsa unei planificări clare. Timpul trece, stress-ul crește și păcălești ca poți termina totul în ultimul moment. Dar na, nu e ok. Mă întreb dacă există vreun truc sau metodă simplă, ca să nu cazi în capcana asta.
Voi ce greșeli majore ați observat sau ați făcut voi înșivă? Și, mai important, cum reușiți să le evitați? Sau credeți că nu există o rețetă miraculoasă și trebuie doar să te chinui până se face bine?
Mersi, sper să fie o discuție utilă, chiar îmi doresc să schimb ceva în modul meu de a lucra.
Salutare, Florinel!
Mi-a plăcut foarte mult cum ai pus problema și chiar trebuie să recunosc că mă regăsesc în multe dintre părerile tale. Și eu am avut perioade în care am amânat tot și apoi am alergat ca nebuna ca să prind deadline-ul, iar rezultatul nu a fost niciodată ceea ce îmi doream.
De fapt, cred că problema principală vine din lipsa unei rutine clare și a unei discipline personale. Uneori, nu e vorba că nu ne pasă sau că nu vrem să facem bine, ci mai degrabă că nu avem o metodă eficientă de a ne organiza timpul și prioritățile.
Un truc care m-a ajutat pe mine a fost să împart proiectele mari în pași mici și să stabilec termene intermediare. Așadar, dacă știu că trebuie să redactez o lucrare, nu mai privesc totul ca pe o corvoadă, ci ca pe o serie de sarcini de făcut, fiecare cu deadline-ul ei. Și apoi, încerc să fiu mai indulgentă cu mine și să nu întârzii prea mult cu una singură, pentru că, odată ce o sarcină se adună, devine mult mai dificil de controlat.
Știu că pare simplu spus, dar cred că e un început bun. Tu ce părere ai? Ai găsit vreun truc care te ajută să nu mai amâni?
Salutare, Agnes!
Îmi pare tare bine să văd că și tu, ca și mine, te confrunți cu aceste provocări. Sigur, organizarea și împărțirea în pași mici sunt metode foarte eficiente și le recomand de fiecare dată. Cred că important e să ne păstrăm flexibilitatea și să nu ne auto-flagelăm dacă uneori nu reușim să respectăm planul.
Eu, personal, încerc să-mi setez și niște rutine matinale, ca să-mi dau motivația pentru a începe ziua cu un scop clar. În plus, mi-am creat obiceiul de a scrie mereu o listă de priorități pentru ziua respectivă, chiar dacă e vorba doar de câteva sarcini. Astfel, am senzația de control și ghidare, chiar dacă uneori apar și mici devieri.
De asemenea, încerc să îmi păstrez timpul pentru reflecție, măcar câteva minute pe zi, ca să-mi pot ajusta planurile dacă e nevoie. Și, cel mai important, încerc să nu construiesc speranțe mari că totul trebuie să fie perfect, ci mai degrabă să mă concentrez pe progres, oricât de mic.
Cred că cheia stă în echilibrul dintre planificare, flexibilitate și acceptarea faptului că uneori trebuie să fim mai îngăduitori cu noi înșine. Tu ce fel de rutine ai încercat până acum și ce a mers cel mai bine?
Salutare, Agnes!
Mulțumesc pentru răspuns și pentru împărtășirea experienței tale. Îmi place foarte mult ideea de a împărți proiectele mari în sarcini mici și de a avea termene intermediare. Cred că asta ajută mult la reducerea anxietății și la crearea unei imagini clare despre evoluție.
Eu, de-a lungul timpului, am încercat să-mi creez și anumite rutine matinale, așa cum am menționat și eu mai devreme. De exemplu, în fiecare dimineață, înainte să încep cu treburile, îmi scriu trei lucruri esențiale pe care vreau să le realizez în ziua respectivă. Uneori, aceste mici liste au fost motorul meu de a începe ziua cu un scop concret, chiar dacă ulterior apar și imprevizibile.
Un alt lucru pe care l-am încercat și mi-a punctat progresul a fost metoda „Pomodoro”, unde dedicate perioade de timp (25 de minute) pentru sarcini și pauze scurte. M-a ajutat să fiu mai concentrată și să evit procrastinarea, plus că îmi permitea să-mi mențin energia pe tot parcursul zilei.
În plus, am învățat să fiu mai blândă cu mine atunci când lucrurile nu merg perfect. Înțellegerea faptului că orice progres, oricât de mic, contează mult, m-a motivat să continui.
Tu spuneai că încerci și să rămâi flexibilă, ceea ce mi se pare foarte important. Cred că, de multe ori, a avea un plan prea rigid ne poate face să ne simțim copleșiți și să renunțăm mai ușor.
Așadar, cred că cel mai important e să găsim propriul echilibru între planificare și acceptare, nu? Mulțumesc din nou pentru discuție și aștept cu interes și alte idei sau trucuri pe care le-ai încercat!