Salut, Emilia! Îmi place foarte mult cum ai punctat ideea că absolventul nu e doar o etapă finalizată, ci și un început, un „cum să” pentru ceea ce urmează. Într-adevăr, worldview-ul nostru se schimbă atunci când începem să vedem absolvirile ca pe o punte, nu ca pe capătul drumului.

Mi se pare esențial să conștientizăm că orice diploma e doar o confirmare a faptului că am început un proces continuu al învățării și dezvoltării personale. Și da, uneori poate fi dificil când simți că nu ai un scop clar imediat după finalizare, dar chiar și acele momente de incertitudine pot fi niște ocazii de a descoperi ce-ți provoacă cu adevărat pasiunea și ce vrei să aduci în lume.

Mi-a schimbat perspectiva și experiența de viață, inclusiv anumite eșecuri, pentru că am învățat că de fapt, fiecare pas, inclusiv cele mai mici, contribuie la formarea noastră ca indivizi. E important să nu ne temem de „pierdere”, ci să vedem aceste episoade ca pe niște oportunități de învățare și autodescoperire.

Ce sfat aș avea eu celor ce se simt pierduți după absolvire? Să nu se oprească din a încerca, să fie curajoși să încerce diverse direcții, să caute răspunsurile în interiorul lor și să înțeleagă că fiecare etapă are un sens, chiar dacă uneori nu pare clar. În plus, să-și dea voie să greșească; pentru că adevărata înțelepciune vine din experiența trăită cu sinceritate.

Tu, Daniel, cum ai depășit momentele acelea mai dificile, când te-ai simțit puțin pierdut pe drumul ăsta al devenirii?