Salut! Știu că toți vorbim despre critici constructive ca și cum ar fi binele suprem, dar parcă toți ne speriem de ele, nu?

Mă tot întreb, ce înseamnă de fapt o critică constructivă? Mi se pare că unii confundă criticile cu niște lovituri direct în ego, când de fapt rolul lor ar fi să ne ajute să creștem, nu?

Am avut o experiență recentă, când am primit o critică destul de dură, dar în același timp sinceră. La început m-am simțit atacată, dar apoi am început să mă gândesc: ok, ce anume pot extrage din asta? Îmi place să cred că orice critică, dacă e făcută cu intenție bună, e ca un semnal de alarmă, nu o insultă.

Voi ce părere aveți? De ce pare atât de greu de primit o critică constructivă? V-ați simțit vreodată un gunoi după ce ați primit una? Cum reușiți să o transformați în ceva benefic?
Stau și mă gândesc, poate mai multă practică și un pic de empatie sunt de vină. Sau poate că problema e cu noi, cu modul în care percepem criticile.

Anyway, aștept impresiile voastre. Cred că toți avem de învățat ceva din discuție asta.