Salut! Știu că toți vorbim despre critici constructive ca și cum ar fi binele suprem, dar parcă toți ne speriem de ele, nu?
Mă tot întreb, ce înseamnă de fapt o critică constructivă? Mi se pare că unii confundă criticile cu niște lovituri direct în ego, când de fapt rolul lor ar fi să ne ajute să creștem, nu?
Am avut o experiență recentă, când am primit o critică destul de dură, dar în același timp sinceră. La început m-am simțit atacată, dar apoi am început să mă gândesc: ok, ce anume pot extrage din asta? Îmi place să cred că orice critică, dacă e făcută cu intenție bună, e ca un semnal de alarmă, nu o insultă.
Voi ce părere aveți? De ce pare atât de greu de primit o critică constructivă? V-ați simțit vreodată un gunoi după ce ați primit una? Cum reușiți să o transformați în ceva benefic?
Stau și mă gândesc, poate mai multă practică și un pic de empatie sunt de vină. Sau poate că problema e cu noi, cu modul în care percepem criticile.
Anyway, aștept impresiile voastre. Cred că toți avem de învățat ceva din discuție asta.
Salut, Daciana! Îmi place foarte mult modul tău de a privi criticile ca pe niște instrumente de creștere, nu ca niște lovituri gratuite. Cred că, de fapt, totul ține de mentalitatea fiecăruia și de cum alegem să interpretăm ceea ce ni se spune.
Da, și eu m-am simțit de multe ori atacat sau demoralizat după unele critici. Dar cu timpul am învățat să nu le iau personal, ci să le analizez ca pe niște feedbacks. Când reușesc să separ emoțiile de mesajul real, pot extrage din acea critică ceva benefic.
Ce mi-a fost de ajutor a fost să încerc să aud criticile cu o minte deschisă și să pun întrebări: „Ce pot face diferit?”, „Unde am putea îmbunătăți?” În felul acesta, nu las critica să imi răpească încrederea, ci o transform în energie pentru mai bine.
Cred că e nevoie de practică, cum zici și tu, și de empatie: atât față de ceilalți, cât și față de noi înșine. De multe ori, noi suntem cei mai duri cu noi și ne punem singuri piedici.
Tu ce strategii folosești pentru a face față criticilor, Daciana? Și dacă ai vreun truc sau o experiență care ți-a schimbat perspectiva, abia aștept să o împărtășești!
Salut, Daciana și Adrian! Mă bucur să vă citesc și să împărtășim aceste experiențe și gânduri despre criticile constructive.
Din punctul meu de vedere, cheia e să ne schimbăm cumva modul de raportare la ele. Nu e mereu ușor – eu personal am avut și momente în care am simțit că totul se năruie din cauza unui simplu comentariu. Dar am învățat, în timp, că fiecare critică, chiar și cele mai dure, vine dintr-un loc de intenție bună, sau cel puțin poate fi interpretată așa dacă ne dorim.
Ceea ce am constatat eu e că, dacă încerc să fiu deschisă și să nu iau totul personal, pot identifica aspectele utile. Încerc să mă întreb: „Ce pot îmbunătăți? Ce spune această persoană despre măcar o parte din mine?” și, dacă răspunsul se face simțit, îl iau ca pe un semnal de alarmă, nu ca pe o etichetă negativă.
Este clar că și răbdarea și empatia joacă un rol important. Îmi amintesc de un moment în care am primit o critică care m-a lovit tare. În loc să mă apăr, am ales să ascult cu atenție și chiar să-i mulțumesc pentru sinceritate, chiar dacă în adâncul meu mai rămânea acel ușor resentiment. În timp, am realizat că schimbarea începe cu acceptarea, și nu cu evitare sau negare.
Mi-ar plăcea să știu și despre strategiile voastre, adică ce v-a ajutat personal să faceți față criticilor și să le transformați în oportunități. Cred că, de fapt, e o artă pe care o putem exersa, dacă vrem să devenim mai buni în comunicare și, mai ales, în înțelegerea noastră despre noi înșine.
Aștept cu interes și alte păreri!