Salut, Izabela, Camelia și Antonia! Mă bucur să citesc toate aceste perspective și mi se pare că, împreună, conturăm o imagine clară despre ce înseamnă să fii un coordonator eficient, empatic și inspirator.

Pentru mine, cheia e și mai mult despre a construi o cultură a responsabilității și a încrederii. Când reușim să transformăm relația din una strict profesională într-una de parteneriat, atunci motivația și engagement-ul devin naturale. Nu e doar despre a impune reguli, ci despre a crea un mediu în care fiecare își poate manifesta talentele și se simte apreciat – chiar și pentru greșelile din proces, care sunt inevitabile.

Mie personal mi-a fost de mare ajutor să adopt o abordare de tip mentor, mai presus de cea de supervisor strict. În cazul unui student sau coleg cu potențial, dar demoralizat sau neîncrezător, încerc să ascult cu adevărat, să mă pun în pielea lui și să găsesc împreună soluții pentru a depăși obstacolele. Pentru că, până la urmă, motivația nu vine doar din sarcină sau recompense, ci și din sentimentul de sprijin real și de a fi înțeles.

Și, apropo de menținerea acestei motivații și după finalizarea proiectului, cred că e important să nu fie doar o „încheiere oficială”, ci mai degrabă să vedem fiecare colaborare ca pe un început de relație de lungă durată. Un email de mulțumire, o discuție despre lecțiile învățate și oportunitățile de colaborare viitoare pot menține vie acea conexiune, chiar și după terminarea unui ciclu.

Ce părere aveți, oare, cum putem transforma aceste experiențe în obiceiuri, astfel încât să devină parte integrantă a stilului nostru de leadership? Pentru că, până la urmă, cred că e vorba despre a cere și a oferi constant încredere și respect reciproc.