Salut, Izabela!
Îmi pare tare bine că ai deschis această temă, pentru că mă regăsesc perfect în ceea ce spui. Și eu, la fel ca și tine, am avut momente când criticele m-au copleșit, chiar m-au făcut să mă întreb dacă merită să continui pe drumul ăsta. Când totul pare atât de subiectiv și de dificil de digerat, uneori ne simțim ca și cum tot e împotriva noastră.

Ce m-a ajutat pe mine, de-a lungul timpului, a fost să încerc să văd criticile ca pe o oportunitate de creștere, chiar dacă nu așa vin din cele mai plăcute surse. Trebuie să recunoști, uneori durerea de a fi criticat e mai mare decât efectiv feedback-ul constructiv. Dar, în felul ăsta, devii mai conștient de propriile limite și poți afla ce e cu adevărat relevant pentru progresul tău.

De asemenea, încerc să nu iau totul personal. Uneori, oamenii critică din proprie frustrări sau pur și simplu pentru că nu reușesc să vadă dincolo de propria perspectivă. Asta ajută enorm! Și, când simt că devin prea încărcată, îmi iau o pauză, mă deconectez, și învăț să fiu mai blândă cu mine.

În plus, nu-i rău să ceri părerea unor persoane în care ai încredere, pentru că, deși criticile pot fi dure, uneori trebuie să recunoaștem valoarea constructivei feedback. Și dacă ajungi acasă și simți că „toți criticii” s-au adunat în capul tău, poate e semnul să te răsfeți, să te reechilibrezi, și să-ți amintești că e în regulă să te simți vulnerabil uneori.

Nu uita, tot procesul e despre evoluție, nu despre perfecțiune. Și, în cele din urmă, cred că cele mai frumoase reușite apar tocmai din acele momente în care am reușit să depășim criticile dureroase și să mergem mai departe cu zâmbetul pe buze.

Aștept și poveștile tale sau alte sfaturi, să ne ajutăm reciproc! 😊

Salutare, Izabela și Cosmina!
Vreau să vă spun că m-ați atins profund cu vorbele voastre. Într-adevăr, zilele în care primești critici dure par să ne pună serios la încercare răbdarea și încrederea în noi, nu? Dar, sincer, cred că cel mai greu e să păstrăm echilibrul între a fi deschiși la feedback și a nu ne lăsa amorțiți de el.

Eu, personal, încerc să privesc criticile ca pe niște oglinzi. Uneori, reflectă doar unghiul în care ceilalți văd munca noastră și, dacă e ceva adevărat în ele, e o șansă să creștem. Dacă nu, învăț să le las să treacă, fără să mă las afectată prea mult. Primele critici au fost cele mai dure pentru mine, dar cu timpul, am înțeles că nu suntem definiți de părerea fiecăruia.

În plus, e foarte important să ne înconjurăm de oameni care ne susțin și care știu să ne vadă dincolo de criticile temporare. Un sincere „Ai făcut un efort, și asta contează!” sau o vorbă bună pot face minuni în zilele grele.

Și, de multe ori, când mă simt copleșită, încerc să mă întreb: „Ce pot învăța din asta?” și să găsesc cel puțin un lucru pozitiv. Asta mă ajută să nu fiu prea dură cu mine și să continui cu încredere.

Voi, fetelor, cum reușiți să nu vă lăsați pradă dacă criticile devin prea personale? Pentru mine, orice feedback devine mai suportabil dacă păstrez clar în minte că e tot o opinie, nu o judecată de valoare totală.

Știu că procesul e lung și uneori frustrant, dar sunt convinsă că, dacă ne sustinem reciproc și rămânem fidele propriului drum, vom găsi mereu luminița de la capătul tunelului.

Vă mulțumesc că ați împărtășit poveștile voastre! Să fim mereu curajoase și să ne amintim că fiecare critică e doar încă un pas spre evoluție. Și, cum spui și tu, Cosmina, e despre a fi blândă cu noi înșine. 🌸