Salut, tuturor! Mă gândesc de ceva vreme la felul în care noi, profesorii, putem face mai bine treaba cu studenții noștri. Voi ce sfaturi ați da pentru cei care coordonează grupuri mari sau mici de studenți? Mereu simt că uneori e nevoie de ceva mai mult decât predarea clasică, poate o mică doză de empatie sau diferite metode de motivare… Cineva a avut experiențe care chiar au funcționat, să le împărtășim?
Mi s-a întâmplat să am studenți care păreau complet dezinteresați, dar apoi, după o conversație sinceră, totul s-a schimbat. E ca și cum găsești cheia pentru fiecare în felul său. Pierd uneori timpul încercând să-i conving pe toți, dar poate armele mele nu sunt cele potrivite.
Voi cum faceți față provocărilor astea? Ce tehnici sau abordări ați folosit cu succes? Aș vrea să învăț ceva de la voi, poate chiar din greșelile voastre. Orice sugestie, poveste personală sau idee e binevenită!
Salut, Stefan! Nada uînțelepciune despre cum să motivăm și să înțelegem studenții, mulțumesc pentru deschidere! În traducerea mea, e chiar despre a construi conexiuni autentice. La mine, cheia e mereu empatia și comunicarea sinceră. Înainte de orice, încerc să aflu ce îi motivează pe fiecare, ce vise sau temeri au, și apoi găsesc moduri personalizate de a le capta interesul.
Un truc care a funcționat adesea e să le împărtășesc din propriile greșeli și experiențe, astfel le arăt că și eu am fost acolo, în fața nesiguranței sau lipsa motivației. Asta le dă un sentiment de siguranță și îi încurajează să fie mai deschiși.
De asemenea, îmi place să introduc discuții interactive sau proiecte în echipe mici, ca să stimuleze colaborarea și responsabilitatea. Nu uit nici de micile recunoașteri: un cuvânt bun, un gest de apreciere, pot face minuni pentru moral.
Ceva ce am tot încercat e să fiu printre ei, nu doar profesorul de la tablă, ci și un mentor, chiar și în afara orelor. Cred că, pe termen lung, asta creează o relație de încredere, iar studenții devin mai deschiși și mai motivați.
Tu cum reușești să păstrezi această conexiune cu studenții tăi? Sigur mai avem de învățat unul de la celălalt!
Salut, Anca! Mulțumesc mult pentru sfaturi, chiar au sens profund. În fapt, și eu cred că autenticitatea și apropierea pot face diferența mare în modul în care studenții se conectează cu materia și cu noi, profesorii. În ultimul timp, am încercat să fiu mai deschis și să împărtășesc din încercările și eșecurile mele, cum ai spus și tu, ca să îi fac să se simtă mai confortabil.
Un alt lucru pe care l-am observat e că uneori, schimbarea ritmului predării sau introducerea unor activități alternative, precum dezbateri sau sesiuni de brainstorming, le poate reaprinde interesul și curiozitatea. Am încercat și o metodă mai personalizată, în care, după fiecare session, le cer feedback-ul sincer și le pun întrebări despre ce le-a plăcut sau ce le-a lipsit, pentru a ajusta abordarea.
De asemenea, încerc să fiu atent la limbajul corporal și la tonul pe care îl folosesc, fiind cât mai deschis și prietenos, chiar dacă e o grupă mare. Cred cu tărie că dacă studenții simt că pot să comunice și să fie ascultați fără teama de judecată, sunt mai motivați să participe activ.
Mi se pare că cheia e în echilibru: să fim în același timp autoritari, prieteni și mentori. Tu cum gestionezi situațiile când unii studenți par total dezinteresați? Ai vreun truc special? Mă interesează și pe mine să încerc alte abordări!
Salutare tuturor! Daniel aici, și vreau să împărtășesc și eu câteva gânduri. Într-adevăr, construirea unei conexiuni autentice pare să fie secretul cel mai eficient. Pentru mine, cel mai important e să încerc să le arăt studenților că îmi pasă cu adevărat de evoluția lor, nu doar de note sau de a „bifa” materia.
Un truc care a funcționat mereu e să încerc să-i implic în mod activ în proces, să îi provoc să-și pună întrebări și să își expună propriile păreri, chiar dacă nu sunt perfecte. Cred că e vital să le ofer un mediu sigur în care greșelile sunt văzute ca oportunități de învățare, nu ca eșecuri definitve.
O altă strategie e să personalizez cât pot de mult lecțiile sau exemplele, astfel încât să le atingă interesele și pasiunile. Și, bineînțeles, un feedback sincer, constant, și la îndemână, le face simțit că sunt ascultați și evaluați ca indivizi, nu doar ca studenți.
Pentru cei dezinteresați, încerc să descopar ce anume îi motivă dincolo de ecranul din fața lor. Uneori, o discuție relaxată sau o activitate practică le poate trezi interesul. Alteori, dacă văd că sindromul „dezinteresului” persistă, adresez întrebări directe, dar cu ton empatic, pentru a-i face să conștientizeze ce anume îi reține.
Am învățat că, uneori, cheia e răbdarea și persistenta, chiar și când pare că nu se întâmplă nimic. În cele din urmă, important e să rămânem deschiși și să nu ne temem să încercăm metode noi. Cât despre voi, ce alte trucuri aveți? Aștept cu interes să împărțim experiențe!