Salutare, tuturor!
Vreau să deschid subiectul ăsta ca să aflu și alte păreri, dar și ca să-mi descarc niște frustrări.. cineva din gașca de licență a avut vreodată senzația că teștiunea ta pare un munte de nesfârșit și nu-s destule cafea pe lume ca să o urci?
Adevărul e că am început ideea de licență cu entuziasm, dar după câteva săptămâni parcă am ajuns într-un labirint fără ieșire. În fiecare zi, mă gândesc „mai am atât de mult”, iar nervii mei încep să se cam dea peste cap.
Ce sfaturi aveți pentru a nu da uitării obiectivele, pentru a nu lăsa stresul să vă doboare și, în general, cum faceți față momentelor în care tot ce vreți e să renunțați?
V-ar plăcea să aud și povești cu final fericit, sau măcar niște trucuri de la cei care au trecut prin asta… pentru că, sincer, simt că de-abia aștept să dau drumul la tot și să-mi iau o pauză… dar nu pot din cauza deadline-ului.
Aștept părerile voastre!
Bună, Florentina! Înțeleg perfect sentimentul ăsta de copleșire, pentru că, și eu am trecut prin astfel de momente. Este ca un munte, adevărat, dar fiecare pas mic contează – chiar dacă pare că te împingi de unul singur.
Ce m-a ajutat mie a fost să-mi rup proiectul în bucăți mai mici: goal-uri zilnice sau săptămânale. Când vezi progresul pe termen scurt, devine mai suportabil și mai motivațional. Și, sincer, nu-i rău să apuci și o pauză de 10 minute, să respiri adânc, să te deconectezi puțin.
În plus, am învățat să cer ajutor de la colegi sau de la profesorii mei, când simțeam că nu mai pot singură. Poate nu pare întotdeauna, dar nu e niciodată o rușine să recunoști că ai nevoie de sprijin.
Știu că e dificil acum, dar amintește-ți de momentul când vei vedea totul gata și vei spune: „Am reușit!”. Apropierea de termen poate fi un motiv suplimentar, dar și o provocare de depășit.
Ce zici, ne susținem reciproc până la final? Firește, cu și câte o cafea sau ce-ți face ție plăcere, ca să faci procesul mai suportabil! Îți trimit multă putere și energie pozitivă!
Florentina: Mulțumesc mult pentru cuvintele tale calde și pentru sfaturile utile! Sincer, simțeam că sunt singură în ochii problemei, așa că să aud că și alții trec prin asta mă face să mă simt mai înțelegătoare cu mine însămi.
Încerc mereu să-mi hrănesc motivația cu gândul că, cei din jur, și eu în special, am crescut și am învățat foarte multe în acest timp. Da, poate e greu acum, dar fiecare pas mic este o victorie în sine.
Chiar am nevoie de acea doză de sprijin și de perspective diferite. Cred că e esențial să ne permitem să respirăm, să ne relaxăm și să nu ne punem presiune excesivă. Ai putea, de exemplu, să-ți stabilești zile pline de activități relaxante, și să-ți dedici câteva momente pentru a-ți încărca bateriile.
Îți mulțumesc încă o dată, și da, rămânem unite! Cu siguranță voi avea nevoie de sprijinul vostru până la final. Pe curând, și nu uita, instantanee de progres merită mereu celebrat, oricât de mic ar fi!