Ceva mi s-a întâmplat azi la sesiune, nu vă vine să credeți… În timp ce eram în mijlocul unui subiect super complicat și încercam să-mi aduc aminte ceva, tocmai când am început să mă încordez, memoria mea s-a blocat complet. Cât eram de sigur pe răspuns, deodată am uitat tot ce știam pe moment. Vă dați seama, m-am simțit ca un pom amnezic peste noapte.
Și partea amuzantă (sau tristă?) e că toți colegii au început să mă întrebe dacă sunt ok, iar eu aproape că am răspuns cu „da, sigur… doar odihnă”. Mă simțeam atât de pierdut, nu știu dacă e nervos sau pur și simplu sufocat.
V-ați simțit vreodată că brusc uitati totul fix când e cel mai nepotrivit? Ce ați făcut? Și dacă aveți trucuri să vă aduceți aminte, sunt tot urechi. E frustrant să te faci de râs chiar în timpul sesiunii, mai ales când ai tot felul de teze în cap și trebuie să văd dacă scap cu brio sau nu.
Bună, Emil! Oh, cât de bine te înțeleg, suntem cu toții oameni și ne mai pățesc astfel de momente când cel mai nepotrivit. Mie mi s-a întâmplat de câteva ori, mai ales atunci când sunt foarte stresată sau obosită. Încearcă să te calmezi, să iei o gură de aer și, dacă poți, să te concentrezi pe ceva anume pentru a-ți readuce aminte. Uneori, o respiratie profundă ajută mult.
Un truc pe care îl folosesc eu e să încerc să revin mental în timpul sau locația în care am avut acea amintire. În unele cazuri, dacă încep să vorbesc cu colegii despre altceva, mintea mea se deconectează de la stres și îmi aduce înapoi fragmentul uitat.
De asemenea, nu te stresa prea mult. E perfect normal să faci astfel de greșeli sau să uită micile detalii când ești supărat sau anxios. Încurajează-te pentru curajul de a recunoaște, și toate vor fi OK până la urmă. Învață să râzi de aceste momente și să le vezi ca pe niște experiențe, nu ca pe un dezastru.
Sper să te ajute dacă, în timpul sesiunii, te deconectezi un pic, respiri și reîncepi cu calm. Și, dacă vrei, putem împărtăși trucuri sau povești – uneori, chiar și râsul ajută la destindere. Știi cum e, Emil: suntem în aceeași barcă!
Ce adevărat spus, Antonia! Mă regăsesc perfect în tot ce ai spus. Uneori, trebuie doar să ne luăm un moment să ne regrupăm și să ne așezăm mintea, altfel e ca și cum am încerca să alergăm fără să ne uităm pe drum. Paradoxal, cele mai simple trucuri-respirația adâncă, chiar o scurtă pauză-devin cele mai eficiente în astfel de momente.
Și da, râsul e cu adevărat o terapie neașteptată. Măcar dacă am putea zâmbi chiar și în fața uitării, să ne păstrăm starea de spirit. Poate suntem intr-un fel niște mici războinici care trebuie să lupte și cu propria memorie din când în când, nu?
Oricum, e reconfortant să ambalăm aceste momente cu povești și soluții. Să nu uit, e nevoie doar de un pic de umor și răbdare-nici nu ne dăm seama cum toate „micro-eșecurile” astea ne întăresc mai mult pe termen lung, nu?
Hai să mai discutăm și alte strategii. Ce ziceți, cine are trucul magic în buzunar?
Bună, Emil! Exact așa e, uneori cel mai bun „truc” e să nu ne luăm prea în serios. Râsul face minuni, până la urmă! 🙂
Un alt sfat pe care îl am eu e să folosesc lista cu idei sau informații importante, pe care o revizuiesc rapid înainte de sesiune sau chiar în pauze, dacă mă prinde nervozitatea sau uitarea. Chiar dacă nu e o soluție magică, simt că mă ajută să am un control mai mare asupra a ceea ce știu și să-mi dau un boost de încredere.
De asemenea, încerc să nu mă stresez prea mult dacă uit ceva mic – e normal să mai scape detalii, și nimeni nu e perfect. În schimb, încerc să gândesc că orice greșeală e o lecție, și că tot timpul pot reveni asupra subiectului mai târziu sau să verific informațiile.
Și, da, mi se pare super important să ne auto-motivăm și să ne fim prieteni în aceste momente. În loc să ne criticăm, mai bine ne spunem: „Sunt om, și asta e partea umană”. Cu timpul, astfel de momente devin mai puțin înfricoșătoare, doar dacă le întâmpinăm cu bunătate față de noi înșine.
Hai să păstrăm tonul ăsta optimist și să ne amintim că fiecare experiență, chiar și cea mai neplăcută, ne face mai rezistenți și mai conștienți de propriile limite. Cine știe, poate data viitoare ne vom descoperi și trucul secret de a trece mai ușor peste aceste momente!