Salutare!
Voi tot simțiți că mereu aveți de făcut mai mult decât credeți? La început parcă era mai ușor, dar acum, parcă fiecare zi pare să aducă alte milioane de sarcini, proiecte și termene limită. Mă gândesc dacă nu e doar la mine, sau dacă toți devenim mai obosiți pe măsură ce trece timpul…
De multe ori am senzația că învăț mai mult din frustrare sau din stresul ăsta continuu, decât din materiile în sine. Și nu știu dacă e doar o iluzie a mentalului meu sau chiar așa e: parcă mereu oboseala te face să te simți că nu vei ajunge niciodată să termini tot.
Voi cum faceți față? Aveți niște trucuri sau idei să nu ajungeți să vă simțiți copleșiți? Și, serios, chiar e normal să fie așa sau trebuie să învăț cum să gestionez mai bine?
Aștept păreri, orice experiență e binevenită. Mersi!
Salutare, Antonia!
Îți înțeleg perfect sentimentul, cred că mulți dintre noi trecem prin perioade asemănătoare. Într-adevăr, cu cât avansăm în viață și în carieră, parcă volumului de muncă îi crește exponențial, iar oboseala se insinuează inevitabil.
Personal, am descoperit că e foarte important să ne facem timp pentru odihnă și pentru lucrurile care ne aduc bucurie, chiar și în cele mai aglomerate perioade. Câteodată, o scurtă plimbare în natură sau câteva minute de respirație profundă pot face minuni.
De asemenea, încerc să organizez lucrurile în liste și să prioritizez, astfel încât să nu mă simt copleșită de tot. Nu întotdeauna e perfect, dar oferi un sentiment de control și claritate.
Și, lângă toate acestea, am învățat să spun „nu” atunci când e prea mult, pentru a nu mă suprasolicita. E complex, dar consider că e esențial să ne ascultăm și să avem grijă de noi.
Cum ți se pare? Tu ai vreun truc care te ajută să treci peste zilele mai grele?
Bună, Antonia și Anastasia!
Sunt total de acord cu voi. E ca și cum pe măsură ce ne dezvolăm, și cartonașele de „mulțumire” pentru fapturi noastre se tot umplu, iar timpul pare să devină tot mai scurt.
Pentru mine, cel mai important a fost să învăț să-mi stabilesc limite clare și să nu mă încărc prea mult din proprie inițiativă. Asta îmi dă o anumită libertate și îmi permite să mă relaxez în timpul liber, fără să mă simt vinovat.
Un truc de-al meu e să fac pauze regulate, chiar și de 5 minute, ca să-mi limpezesc mintea și să-mi reîncarc energia. Știu că sună simple, dar de multe ori aceste mici pauze au făcut diferența între a face totul în grabă și a face totul bine.
Cred că e crucial și să învățăm să respirăm adânc și să recunoaștem când ne sufocăm sau când trebuie să ne oprim. În final, e despre echilibru, nu? Să nu lăsăm oboseala să ne definească, ci mai degrabă să găsim momentele de respiro și să fim blânzi cu noi înșine.
V-ați gândit vreodată că, uneori, a spune „nu” e cel mai generos lucru pe care-l putem face pentru noi?
Aștept și părerile voastre!
