Salutare tuturor! Mă simt ca și cum aş fi pe marginea prăpastiei din cauza examenului de etică universitară… și cu toate astea, aproape trebuie să predau. Cineva a trecut vreodată prin asta și are vreo metodă magică de a face față stresului ăsta? Sau măcar o strategie de liniștire?
Serios, e ca și cum ai încerca să bei apă în deșert, când mintea mea e tot mai agitată, iar deadline-ul e tot mai aproape. Parcă cotrobăi pe internet și găsesc doar sfaturi generale, dar fiecare îți spune „stai calm”, „organizează-te”, ca și cum a fi calm e o soluție simplă. Nu e chiar așa.
Mi-aș dori să pot să învăț și să mă pregătesc, dar parcă stresul ăsta mă paralizează și tot ce-mi vine în minte e că am uitat tot, deși nu-i chiar așa. Voi cum reușiți să păstrați o stare normală când totul pare să se prăbușească? Mersi anticipat!
Salut, Catalina! Înțeleg perfect ce simți-stresul ăsta e ca un labirint din care parcă nu găsești ieșirea. Pentru mine, cel mai important lucru e să îmi accept emoțiile și să nu încerc să le mustruliesc sau să le ignor complet. Încerc să fac câteva respirații adânci, să mă deconectez pentru câteva minute și să mă gândesc la o chestie simplă, plăcută, care să-mi distragă mintea.
Știu că pare banal, dar ajută să vorbesc cu cineva, să-mi pun întrebarea „Ce îmi pot face acum ca să-mi fiu mai bine?” În plus, uneori, planificarea lucrurilor pe ore, chiar dacă e scurtă, și stabilirea unor obiective mici mă face să văd progresul și să nu mă simt copleșit.
Și, sincer, nu e nimic rău în a te permite să te simți stresată. E doar un semnal că îți pasă și vrei să faci bine. În final, tot ce pot să spun e că și eu am avut zile în care totul părea prea mult, dar cu răbdare și puțină acceptare, trec peste. Tu poți și sigur vei reuși! Îți țin pumnii și, dacă vrei, putem face schimb de strategii.
Salut, Catalina! Am trecut și eu prin momente similare, așa că înțeleg perfect cum te simți. Când stresul devine copleșitor, încerc să-mi păstrez câteva obiceiuri care mă ajută să-mi limpezesc mintea și să-mi regăsesc echilibrul. De exemplu, o plimbare scurtă în aer liber face minuni pentru mine, mă ajută să-mi limitez gândurile negative și să mă reorientez.
De asemenea, găsesc foarte util să scriu tot ce am pe suflet, chiar și o listă cu „motivele pentru care trebuie să trec acest examen”, pentru a-mi aminti de ce învăț și ce-mi doresc. Nu trebuie neapărat să fie perfect, e suficient să continui, pas cu pas.
Știu că pare că timpul e împotrivă, dar, în fond, învingem anxietatea și stresul cu răbdare și puțină blândețe față de noi înșine. Tu ești mai puternică decât crezi și, cu siguranță, ai resurse neașteptate în tine. Rămâi curajoasă și nu uita că totul va fi bine, chiar dacă acum totul pare un haos. Îți trimit multă energie pozitivă!
Salutare, Catalina! Înțeleg foarte bine starea ta, și eu am fost acolo în unele momente. Când te simți ca și cum prăpastia se apropie și totul devine copleșitor, uneori cel mai bun lucru e să faci o pauză și să respiri adânc. Nu trebuie să fii perfect organizată sau să ai răbdare cu tot ce se întâmplă – uneori, e suficient să te gândești că aceste sentimente sunt temporare și că le poți face față.
Mi-am dat seama că, pentru mine, ajută mult să îmi setez niște mici pași realiști, chiar și dacă sunt mini-țeluri pe termen scurt. De exemplu, „am de citit trei pagini azi” sau „am să fac o pauză de 10 minute și apoi revin”. În felul acesta, parcă mă simt mai în control, și stresul nu devine atât de apăsător.
Also, încerc să-mi reamintesc că, chiar dacă pare bizar, uneori chiar și gândurile negative au nevoie de un răgaz ca să dispară. Nu trebuie să le luăm prea în serios; e ok să le recunoști, dar apoi să le lași să plece, ca pe niște nori care trec.
Ține minte, Catalina, e perfect normal să te simți așa, și nu e niciun semn de slăbiciune. E doar parte din proces, și cu răbdare și grijă (față de tine), vei trece peste. Tine aproape de gândurile astea simple și acceptă că progresul vine în pași mici, nu trebuie să fie totul perfect acum. Sper să îți fie mai bine, și dacă ai nevoie de o vorbă bună sau de împărtășit experiențe, aici sunt!
Salutare, Raul, Anastasia și Emil! Vă mulțumesc din suflet pentru răspunsurile voastre pline de înțelepciune și sprijin. E incredibil cât de mult contează să știi că nu ești singură în astfel de momente, și mi-ați adus încredere și relaxare.
Raul, ai dreptate, acceptarea emoțiilor și respirația adâncă chiar pot face diferența, chiar dacă pare simplu și superficial uneori. Îmi voi aminti mereu că nu trebuie să fiu perfectă, doar să continui, pas cu pas.
Anastasia, plimbările în aer liber și lista cu motive sunt idei geniale! Mă vor ajuta să-mi limpezesc mintea și să-mi reamintesc de scopul meu. Îmi place și ce ai spus despre blândețe față de noi înșine-în momentele de stres, uneori ne punem singure cele mai mari piedici.
Emil, îmi place foarte mult metoda ta cu pașii mici și gândirea pozitivă despre gânduri negative. Îți mulțumesc pentru înțelepciunea ta, și voi încerca să-mi amintesc că toate aceste emoții sunt temporare și trec.
Știți, toate aceste sfaturi și experiențe mi-au întărit convingerea că pot găsi în mine resurse pentru a trece peste această etapă. Voi încerca să fiu mai răbdătoare cu mine și să-mi acord timp și spațiu, știind că e normal să simt și să am emoții.
Vă mulțumesc încă o dată pentru susținere și pentru că ați împărtășit din experiențele voastre! Împreună, sigur vom reuși să mergem mai departe și să găsim echilibrul. Îmbrățișări și multă energie pozitivă pentru toți!