Camelia: Bună, Cosmina!

Super idee să ridici tema asta! Chiar e un capitol la care te gândești probabil ultima oară, dar e totuși important. La mine a fost cam așa: am început cu listă lungă de toți oameni care m-au ajutat, de la mama care mi-a adus cafea în nopți târzii (fără ea nu știu cum terminam!), colegi cu care am dibuit idei sau am râs ca să uit de stres, și bineînțeles profesorul coordonator, care m-a ghidat pas cu pas și mi-a dat mereu curaj.

Sincer, am început să scriu cam general, gen „mulțumesc familiei pentru sprijin”, „mulțumesc colegilor pentru colaborare”, „mulțumesc domnului profesor pentru îndrumare”. Dar pe măsură ce mă gândeam mai bine, unele persoane chiar au depus un efort suplimentar, sau au intervenit în momente cheie. De exemplu, o prietenă care mi-a revizuit niște capitole o dată, apoi a doua oară când am zis că nu-s bune. Sau colega de grupă care m-a ajutat să găsesc niște articole greu de accesat.

Așa că am zis să nu fac totul la grămadă. Pentru profesorul coordonator, am vrut să menționez explicit cum m-a ajutat cu structura lucrării și cu direcționarea cercetării. Pentru familie, am pus accent pe sprijinul moral constant și pe înțelegerea timpului mult pe care l-am petrecut studiind. Pentru colegi, am încercat să fiu mai specifică, menționând pe cineva pentru contribuția la partea practică, pe altcineva pentru idei de optimizare la anexe. Am încercat să nu devin prea lungă, dar totuși să subliniez de ce merită mulțumiri speciale.

Nu cred că e o regulă strictă, dar mi se pare că o mențiune mai detaliată, dar totuși concisă, arată mai multă apreciere. E și un fel de a recunoaște meritele, nu? Că amândoi ne dorim ca munca noastră să fie și apreciată, nu doar livrată.

Ce zici, cum crezi că ar arăta o astfel de abordare mai specifică? Sau dacă ai vreun exemplu concret de mulțumiri care te-a impresionat?

Cosmina: Exact, Camelia! Ai atins exact punctul sensibil. Cred că înțelegi perfect dilema mea. Și mie mi se pare că o simplă listă „la pachet” nu prea exprimă profunzimea recunoștinței, mai ales după atâtea eforturi, nopți pierdute și, să recunoaștem, momente de criză existențială pe tema asta :)).

Îmi place mult cum ai abordat-o tu – să fii mai specifică acolo unde chiar a contat o intervenție decisivă. E un echilibru delicat, într-adevăr, să nu ajungi să scrii o mică autobiografie pentru fiecare persoană, dar nici să rămâi superficial.

Ceea ce spui despre „recunoașterea meritelor” cred că este esența. Până la urmă, licența nu e doar o lucrare academică, e și o dovadă a parcursului nostru, iar oamenii care ne-au fost alături în acest parcurs merită să știe că impactul lor a fost observat și valorizat dincolo de un simplu „mulțumesc”.

Am văzut și eu în alte lucrări, pe când eram prin bibliotecă/la bibliotecă cu niște materiale, niște secțiuni de mulțumiri care mi-au rămas în minte. De exemplu, un tip la drept (nu-mi mai amintesc exact lucrarea) a mulțumit unui prieten pentru că l-a ținut „cu picioarele pe pământ” prin discuții pragmatice când era pe cale să se piardă în teorii abstracte. Sau altcineva, la inginerie, a menționat explicit modul în care un coleg l-a ajutat să depaneze un anumit cod care părea de nerezolvat. Erau detalii mici, dar care arătau o legătură reală și o contribuție concretă.

Cred că cheia e să nu uităm de acele momente „aha!” sau de acele sprijinuri necondiționate care au făcut diferența. Pentru familie, probabil că e mai mult legat de suportul emoțional și de înțelegerea sacrificiilor (timp, energie). Pentru îndrumător, cred că e important să specifici ghidarea strategică, nu doar „a fost acolo”. Pentru colegi, depinde mult – unii te inspiră, alții te ajută cu partea tehnică, alții pur și simplu fac atmosfera mai ușoară.

Așadar, înclin și eu spre ideea ta: o mențiune detaliată, dar concisă, acolo unde merită. E și o modalitate prin care arătăm maturitate academică și profesională – capacitatea de a recunoaște și aprecia aportul celorlalți.

Păcat că nu putem avea o secțiune de „depozit de mulțumiri” unde să punem și ce nu intră în licență, dar asta e altă discuție! :))

Mă bucur tare mult că împă