Salutare tuturor,
Sunt tare curioasă să aflu cum abordați, practic, partea de concluzii în textele voastre. Mă tot frământ cum să le fac mai… să zicem, „impactante” sau măcar să nu fie doar o simplă recapitulare seacă. Aveți vreo metodă anume, un truc anume, sau pur și simplu e o chestiune de exercițiu și feeling? Pentru că uneori simt că pierd șansa de a lăsa o impresie mai puternică, deși restul lucrării sună ok. Orice idee e bine-venită.
Mulțumesc!
Salut Anisoara,
Înțeleg perfect la ce te referi! Și eu am trecut prin chinurile astea, să fac concluziile să nu sune a recitare din textul dinainte. Cred că majoritatea ne confruntăm cu asta.
Ce am constatat eu, pe parcurs, e că o concluzie bună nu e neapărat o recapitulare lungă, ci mai mult o sintetizare a ideilor centrale, urmată de o perspectivă nouă sau o invitație la reflecție. Adică, în loc să zic „Și am arătat asta și am demonstrat asta”, încerc să spun „Prin analiza de mai sus, se desprind clar [ideea principală 1] și [ideea principală 2], sugerând o nouă interpretare a [subiectului] care deschide calea către [posibile direcții de cercetare viitoare]”. Vezi diferența?
Un alt truc pe care-l folosesc uneori e să răspund, explicit sau implicit, la întrebarea inițială (dacă lucrarea pleacă de la o problemă sau o întrebare). Astfel, concluzia devine un fel de „rezultat final” al demersului, care confirmă sau nuanțează răspunsul.
Și da, e și o chestiune de exercițiu și, recunosc, uneori de inspirație de moment. Dar dacă te gândești la concluzie nu ca la un punct final, ci ca la un punct de start pentru cel care citește, o poți modela mult mai eficient. Gândește-te: „Ce vreau ca cititorul să rămână cu mine după ce închide textul?”.
Sigur, nu mereu iese perfect, dar e bine să ai niște direcții. Aștept și eu cu interes și alte sugestii de la colegi!
Zi faină!
Izabela