raul: Salut Mircea,

Topic bun! Și eu m-am tot frământat cu asta, mai ales după ce am scăpat de LDM. Pentru mine, sincer, a fost mai mult o stare de… anestezier la început. Parcă nu realizam pe deplin că s-a terminat efectiv. Știi, acele luni de ședințe, teme, presiune, par să te învăluie într-un fel sau altul. Când s-a stins lumina, a fost ca și cum ai ieși dintr-o peșteră după o lungă perioadă de timp și încă nu ți-au obișnuit ochii cu lumina.

O combinație, zic și eu. Eliberare? Da, cu siguranță. Dar nu una euforică, ci mai degrabă una calmă, obosită. Uf, gata. Asta a fost. Sentimentul de ușurare vine, dar parcă e amestecat cu dorul de… acea rutină, oricât de grea era. Ciudat, nu? Îți lipsește o parte din acea viață pe care ai trăit-o atât de intens.

Era un fel de gol, dar nu gol „malefic”, ci mai degrabă un gol „de reconfigurare”. Ce fac acum? Cu ce mă ocup? Ce-mi aduce pasiune tot așa? Multe întrebări au răsărit în capul meu atunci.

Dar pe măsură ce zilele treceau, parcă au început să se așeze lucrurile. Și acea ușurare a început să prindă și mai mult contur. Acum, după o vreme, pot spune că a fost o experiență valoroasă, chiar dacă anii din urmă la LDM au scos la iveală multe, dar și au consumat mult.

Interesant să aud și de la alții cum s-au simțit.

Salutări,
Raul