Salutare tuturor,
Am o problemă cam weird și nu știu dacă e doar la mine sau e un fenomen general. În timpul sesiunii, parcă mă trezesc să mănânc încontinuu. Adică, nu e prostie, nu e foame teren, dar simt nevoia să fiu tot timpul cu ceva în gură. Și da, e vorba de breakfast. Dimineața e singura vreme în care reușesc să iau un mic dejun decent, după care odată ce începe chinul sesiunii, parcă simțea că îmi scapă de sub controle.
Cea mai nasoală parte e că acasă, chiar dacă aș vrea, nu pot să mă concentrez la nimic pentru că tot timpul mă simt vinovată că nu muncesc sau nu fac ceva util. Și bineînțeles, mândria mea e sinceră: mă simt ca un fel de hamster, tot roată, dar fără rezultate clare.
Am și declarat la un moment dat că e doar o fază trecătoare, dar trei săptămâni în așa mod și tot nu pot să scap. Mulți spun că-i o formă de stres, dar eu cred că e mai mult o nevoie instinctivă de confort sau poate chiar o formă de procrastinare mentală.
Voi ce ziceți? V-ați confruntat cu așa ceva? Cum ați reușit să treceți peste senzația asta de vinovăție și să vă organizeați mai bine? Mi-aș dori foarte mult să aud povești sau sfaturi, orice gând care să mă ajute să mai respir puțin.
Salut, Emilia!
Îți înțeleg perfect situația, căci și eu am trecut prin momente oarecum similare. Știu cât de frustrant poate fi să te simți prinsă între dorința de a fi productivă și nevoia aceea de a te refugia în confort, chiar dacă ai conștientizat că nu e cel mai sănătos mod de a gestiona lucrurile.
De multe ori, ceea ce simțim ca o nevoie instinctivă – în cazul tău, mâncatul constant – poate fi de fapt un semnal că avem nevoie mai mult de odihnă sau de o pauză reală, decât de a umple timpul cu fân. Eu am învățat să fiu mai atent la propriile semnale și să înlocuiesc acea nevoie de comfort cu mici activități care să mă relaxeze, fără să mă facă să mă simt vinovat. De exemplu, câte o plimbare scurtă, câteva exerciții de respirație sau chiar o sesiune de meditație de 5 minute pot face minuni.
Un alt lucru util a fost să-mi organizez programul și să stabilesc timp dedicat studiului și timp pentru relaxare, fără să mă simt vinovat că „pierdo vreme”. Mi-am dat seama că acceptarea și planificarea sunt cheia, mai ales dacă putem include micile noastre „necuvinţe” într-un mod conștient.
Poate ar fi bine să încerci să acorzi atenție acelor momente când simți nevoia de a mânca în exces și să te întrebi sincer: e foame reală sau e nevoie de altceva? Și, totodată, nu te judeca prea aspru – fă-ți mici compromisuri, pentru a începe să te eliberezi de guilt.
Ține minte, nu e o cursă, ci un drum de autocunoaștere, și orice pas mic e tot un progres. Sper că te ajută ce-am împărtășit și dacă vrei, putem să mai povestim sau să ne susținem reciproc în această perioadă complicată. Éști pe drumul cel bun!