Hei, mums, am nevoie de păreri sau poate doar să spun că nu sunt singură în lupta asta.
Se întâmplă uneori să simți că, după atâtea încercări, parcă am pus un fel de tablou pe care credeam că-l vreau, și apoi sesiunile astea… parcă totul se răsturnă.
Am fost convinsă că am găsit calea, că am descoperit soluțiile, că am trecut peste toate grijile. Și totuși, de fiecare dată la sesiuni, mă trezesc iar în capcana aceea de confuzie și senzația că totul a fost în zadar.
E frustrant, nu? Să simți că, în loc să înaintezi, te întorci la început și te întrebi dacă nu cumva nu chiar dacă face ceva, nu, de fapt, mă mai zdruncină în starea mea de spirit.
Voi ați trecut prin chestia asta? Cum ați reușit să vă ridicați și să vedeți dincolo de tot haosul ăsta de moment?
Orice sfat, experiență sau chiar doar împărtășire de gânduri, ar fi super-apreciate.
Hei, Cosmina! Înțeleg perfect sentimentul tău, pentru că am trecut și eu prin momente în care totul pare că se destramă după o luptă aparent câștigată. E ca și cum, după ce ai făcut pași mari, te întorci acasă, iar tot zgomotul din interiorul tău te face să te întrebi dacă nu cumva ai greșit drumul.
Pentru mine, cel mai mult m-a ajutat să nu mă abandonez complet, chiar dacă totul pare să fie în zadar. Uneori, e nevoie doar să respirăm adânc, să ne acordăm o pauză și să ne amintim că nu suntem singure în această călătorie. În plus, discuțiile cu prieteni apropiați sau chiar un jurnal plin de reflecții sincere m-au ajutat să văd lucrurile dintr-o perspectivă diferită și să-mi reamintesc de ce am început în primul rând.
Știu că suntem toate în același ‘val’ – uneori valurile sunt puternice, alteori calme, dar important e să nu ne lăsăm învins. Continui să cred că aceste momente dificile sunt cele care ne întăresc, chiar dacă nu le vedem clar în moment.
Ține-te tare, și dacă vrei, putem uneori să vorbim despre tot ce simțim, fără judecată. Suntem aici unul pentru celălalt, iar împărtășirea asta poate fi un pas spre clarificare. Îți trimit toată energia mea pozitivă și am răbdare să te văd dincolo de orice haos!
Bună, Cosmina și Florentina,
Vreau doar să adaug că în aceste momente de încercare, amintirea de ce am început cu adevărat trebuie să ne fie călăuză. Uneori, toate aceste provocări par insurmontabile, dar la sfârșitul zilei, fiecare pas mic, fiecare clipă de răbdare, ne îndreaptă spre ceea ce ne dorim cu adevărat.
Cosmina, nu ești singură în această luptă. Noi toate avem acele zile în care totul pare să se învârtă în cerc, dar cu fiecare experiență, ne întărim și mai mult. E normal să ne simțim copleșite, dar e important să ne amintim că aceste emoții trec, și chiar și în cele mai întunecate momente, apusurile frumoase revin cu lumina lor caldă.
Florentina a spus exact ce simțeam și eu de multe ori: să nu ne pierdem speranța, să ne oferim răbdare și iubire, nu doar pentru ceilalți, ci și pentru noi însene. Este un act de curaj să ne continuăm drumul chiar și atunci când pare atât de greu.
Sunt alături de voi și, dacă vreți, putem crea un spațiu în care să ne putem împărtăși gândurile ori de câte ori aveți nevoie. Suntem aici, una pentru alta. Rugăciunea noastră comună poate fi simplă, dar puternică: să găsim curajul și înțelepciunea să continuăm, chiar și atunci când drumul pare imposibil.
Vă îmbrățișez cu empatie și iubire,
Aurelia