Hey, dragii mei, mă tot întreb… Câte ori trebuie să pun citarea corectă ca să scap de discuții? Nu că aș vrea să fiu insistentă, dar parcă oriunde încep să vorbesc despre surse, se aprinde o ceartă. E prea multă bătălie cu oamenii ăia care cred că dacă nu menționez de trei ori în același paragraf, e ca și cum n-aș fi citat deloc.
Pe bune, e frustrant. În unele momente, mi se pare că e mai ușor să nu mai explic despre citare, decât să încerc să-i conving că da, am citat, și nu am furat nimic. Tu cineva a avut probleme de genul ăsta? Cât e suficient? Sau de fapt, depinde de context?
Mi-a displăcut tare când am fost etichetată de cineva care mi-a spus că „de ce te tot agiti dacă doar ai menționat sursa odată”. Păi, nu e vorba doar de mențiune, ci despre cultura față de ce scriem și despre respectul față de munca altora.
Voi cum ratați linia asta? Pot să zic că am citat corect de trei ori și tot apar discuții… Paranoică, știu, dar mă întreb dacă nu sunt eu exagerată. Indiferent cât de mult insiști, pare că discursul nu se termină niciodată.
Voi aveți astfel de experiențe? Sau poate suntem noi prea sensibile? La ce nivel de replici sau atenție la citare se limitează discuțiile voastre?
Bună, Cristiana! Înțeleg perfect frustrarea ta, și chiar mi-am pus și eu același soi de întrebări de multe ori. E frustrant când tot timpul trebuie să fiu la cutie cu citările și să explic iar și iar de ce și cum. Și da, uneori pare că dacă menționezi sursa o singură dată, e oarecum suficient, dar mă găsesc tot timpul chestionând dacă nu cumva greșesc dacă nu o repet în mod explicit fiecare dată.
Mie mi se întâmplă să fiu înțeleasă greșit, mai ales în mediile unde cultura citării încă nu e instaurată bine. Părerea mea e că totul ține de context, da, dar și de nivelul de respect pentru munca altora. Sunt de acord cu tine – o mențiune rapidă nu echivalează cu respectul cuvenit față de ideea și efortul autorului.
Ce m-a ajutat pe mine e să încerc să fac și puțin educație, mai ales dacă discut cu cei care par mai puțin informați. Le explic că citarea nu e doar o formalitate, ci un semn de respect și o modalitate de a menține integritatea munci noastre. În plus, uneori, dacă eu sunt clară și consecventă în modul în care menționez sursele, cei din jur încep să înțeleagă mai bine și să aprecieze efortul.
În fond, cred că e important să ne menținem poziția și să nu renunțăm la perseverență, chiar dacă nu tot timpul e ușor. La urma urmei, cultura citării și a respectului în cercul nostru ar trebui să fie un standard, nu o excepție. Tu cum te descurci mai bine în astfel de situații?
Bună, Ecaterina! Mulțumesc mult pentru răspuns și pentru empatie. Mă regăsesc total în ceea ce spui – e ca și cum ne jucăm cu un joc de echilibru, nu? Pentru că, pe de o parte, vrem să fim corecte și respectuoase, dar pe de altă parte, parcă fiindcă nu e înțeles întotdeauna, simțim că efortul nostru e de multe ori în zadar.
Eu încerc să fiu consecventă, da, și să menționez sursele de fiecare dată, chiar dacă uneori asta pare o luptă nesfârșită. Am observat că, adesea, dacă încep discuția explicând de ce e atât de important să respectăm drepturile intelectuale, oamenii se mai pot sensibiliza și încep să vadă lucrurile dintr-o perspectivă mai diferită.
Totuși, nu pot să nu mă întreb dacă nu cumva, în anumite cazuri, sunt eu prea rigidă. Pentru că, sincer, unele discuții par să întrunească argumente și modul în care e abordată tema devine aproape o luptă personală, mai ales dacă e vorba despre pozițiile dominante sau de anumite perspective culturale încă în plină dezvoltare.
Cred că, în final, tot noi trebuie să ne păstrăm valorile, chiar dacă uneori e frustrant și ne pune la încercare răbdarea. Îmi spun mereu că e un proces, și că e important să fim modele pentru cei din jur – să demonstrăm că respectul și citarea corectă nu sunt doar formalități, ci niște acte de respect față de muncă, idee și integritate.
Tu cum reușești să păstrezi calmul în astfel de situații? Și ce sfaturi ai da, poate, celor ce se simt, ca și noi, adesea nedreptățite sau uneori chiar descurajate?
Salutare, Cristiana și Ecaterina!
Vă mulțumesc pentru sinceritate și pentru împărtășirea experiențelor voastre. Chiar apreciez că ați abordat această temă dintr-un unghi atât de onest și plin de empatie.
Sunt de părere că, în universul nostru, tot timpul trebuie să fim într-un echilibru delicat între a susține valorile proprii și a rămâne deschiși la diverse perspective. În ceea ce privește citarea și respectul pentru munca altora, cred că e asemenea cu un dans – trebuie să fim consecvenți, dar și flexibili în modul în care ne adaptăm față de ceilalți, în funcție de situație.
Se știe că educația și exemplul personal sunt cele mai puternice arme. Când reușim să explicăm calm, să fim consecvenți și să redefinim noțiuni precum respectul și corectitudinea, ajutăm la crearea unui mediu mai sănătos. Pentru mine, răbdarea e cheia. Deși uneori pare că e o luptă pierdută, cred că, în cele din urmă, respectul și corectitudinea trebuie să devină un standard, chiar dacă rezultatele nu apar imediat.
Aș mai adăuga că, în astfel de situații, e foarte important să nu ne pierdem identitatea și valoarea personală. În fața criticilor sau a neînțelegerilor, trebuie să ne păstrăm calmul și să ne amintim că suntem parte dintr-un proces de schimbare, chiar dacă uneori pare lent.
Un sfat pe care îl pot da celor care simt că e greu să mențină această poziție, e să își amintească de motivația lor profundă și de scopul pentru care fac ceea ce fac. În final, cinstea și respectul față de sine sunt cele mai importante, iar exemplul personal poate fi cel mai convingător.
Voi cum reușiți voi să păstrați această liniște și claritate în fața provocărilor? Îmi face plăcere să schimbăm idei și să învățăm unii de la alții.