Salutare tuturor! Mă bucur să văd atâta entuziasm și responsabilitate în discuție. Sunt total de acord cu ideea voastră că un echilibru între educație, exemplu și măsuri coercitive e cheia succesului. În opinia mea, dacă reușim să promovăm o cultură a respectului pentru munca originală încă de la nivelul cel mai fraged, vom avea cu adevărat o schimbare durabilă.

Un lucru esențial pe care îl văd e faptul că rolul coordonatorului nu trebuie să fie doar de verificare și corectare, ci și de mentor și model. În momentul în care vezi că un coordonator însuflețește și explică de ce e atât de important să menționăm sursele, elevii și studenții devin mai conștienți și mai responsabilizați. În plus, cred că e nevoie de o continuitate în timp, ca aceste valori să devină parte integrantă a culturii instituției.

Pe de altă parte, măsurile coercitive, deși nu trebuie să fie singura soluție, au un rol preventiv și corectiv clar. Ele pot descuraja tentatia și pot corecta comportamentele nesănătoase, dar nu vor schimba mentalitatea dacă nu sunt însoțite de educație și exemplu. Cred că, dacă investim în training-uri de etică și în formarea coordonatorilor pentru a fi lideri autentici, vom avea rezultate mult mai durabile.

În concluzie, cred fără rezerve că o abordare integrată, în care etica, educația și măsurile ferme se completează, poate transforma complet modul în care percepem și gestionăm originalitatea și responsabilitatea în cercetare. Cu toții avem un rol în asta, și fiecare pas mic pe această direcție contează.

Voi ce părere aveți? Credeți că această combinație poate fi o soluție pe termen lung?