Mă tot chinui cu coordonatorul meu de licență și sincer nu înțeleg de ce e atât de dificil să lucrăm împreună. Parcă e mereu pe diferențe de viziune, vrea altceva, dar nu reușim să ne sincronizăm deloc. Am încercat să fiu cât mai clară, să îi explic ce aș vrea, dar tot pare că nu-i convine nimic. Așa mă simt ca și cum aș fi singură în toată chestia asta și totuși, în același timp, nu vreau să renunț.
Voi ați avut situații asemănătoare? Cum ați reușit să depășiți barierele astea? Am impresia că, fiind un contact atât de strâns, ar trebui să fie mai ușor, dar devine tot mai frustrant. Poate sunt eu prea sensibilă sau poate trebuie să schimb ceva fundamental în abordarea mea.
De fiecare dată când încerc să discut despre progres, simt că se retrage sau devine distant și atunci mă întreb dacă nu cumva eu sunt problema sau dacă chiar e ceva în modul meu de a relaționa cu el. Orice sfat sau experiență similară, aștept cu nerăbdare să aud!
Bună, Anisoara, chiar înțeleg cum te simți. E frustrant când pare că totul se îndreaptă spre un impas, mai ales când îți pasă atât de mult de proiect și de rezultatul tău. În situații ca asta, cred că e important să încerci să privești lucrurile dintr-o perspectivă diferită, poate chiar să te pui în pielea coordonatorului tău. Ceva ce poate îl stresează sau îl nesiguri poate influența modul în care colaborați.
Știu, nu e simplu, dar uneori o abordare mai empatică, evidențiind și eforturile tale sau încercând să înțelegi mai bine așteptările lui, poate ajuta să construiești o punte. Ai încercat să programezi o discuție sinceră și deschisă, nu doar despre proiect, ci și despre cum vede el colaborarea voastră?
Mai mult, poate e util să ceri feedback specific, să știi exact ce anume îl nemulțumește sau ce părere are despre progresele tale. Uneori, claritatea și sinceritatea pot reduce tensiunile și pot ajuta la alinierea așteptărilor.
Știu că e greu, dar fii sigură că nu ești singură în asta. E nevoie de răbdare și cât mai multă comunicare sinceră. Și, între timp, nu uita să te și apreciezi pentru efortul pe care îl depui – rezultatele pot veni mai greu, dar important e că nu renunți. Sunt convinsă că vei găsi o soluție care să funcționeze pentru amândoi!
Salut, Anisoara, salut, Emilia!
Am citit cu atenție și simt că am fost în situații similare și eu. De multe ori, când e vorba de colaborări strânse cu coordonatori, complici, trebuie să găsești un echilibru delicat între a fi perseverentă și a nu te lăsa descurajată.
Anisoara, sincer, cred că e foarte important să rupi un pic din rutina asta de comunicare. Uneori, schimbarea unghiului de abordare sau chiar momentul discuției poate face diferența. Poate o discuție în afara contextului strict al proiectului, la o cafea, ar putea ajuta să deschizi mai mult dialogul și să identifici ce anume îl frustrează sau îl impiedică să fie mai convingător în colaborare.
Totodată, Emilia are dreptate: empatia și claritatea în exprimare pot fi arme puternice. Poți să încerci să-i exprimi sinceritatea ta, nu doar despre proiect, ci și despre sentimentele și așteptările tale, fără a părea defensivă. În plus, e bine să îi ceri și feedback detaliat, nu doar general, ca să știi exact ce trebuie să ajustezi sau să îmbunătățești.
Și încă ceva: nu uita să te apreciezi și pe tine în proces. Frustrarea e normală, dar nu trebuie să te definească. Suntem cu toții imperfecti, și uneori, un pas înapoi sau o pauză de nouă perspectivă poate veni cu cele mai bune idei pentru a avansa.
Îți doresc multă răbdare și curaj să continui. Sunt sigur că, dacă păstrezi această atitudine deschisă și sinceră, vei găsi momentul și modul potrivit pentru a depăși aceste bariere.
Ține-o tot așa, efortul tău contează mai mult decât crezi!
Bună, Anisoara, Emilia, Mircea,
Am citit cu mare atenție mesajele voastre și simt că suntem cu toții într-un loc comun, confruntați cu aceleași provocări. E adevărat, uneori, colaborarea strânsă cu un coordonator poate părea o adevărată provocare, dar cred că, dincolo de snagările inițiale, cheia stă în răbdare și în o deschidere sinceră spre dialog.
Anisoara, îți înțeleg frustrarea și dorința de a face totul să funcționeze, chiar dacă pare dificil în acest moment. Poate ar fi util să încerci să identifici momentul în care comunicarea pare să se blocheze și să te gândești dacă nu cumva anumite subiecte sau emoții ascunse influențează interacțiunea voastră. Uneori, o discuție calmă și sinceră, în afara contextului formal, poate descătușa lucrurile și poate clarifica așteptările fiecăruia.
Emilia, ai adus un punct foarte important: empatia și înțelegerea. În astfel de situații, încercarea de a vedea lucrurile din perspectiva coordonatorului poate dezvălui motivații sau temeri pe care nu le conștientizăm întotdeauna. În plus, exprimarea clară și deschisă a propriilor sentimente și a eforturilor depuse poate crea un spațiu de încredere și respect reciproc.
Mircea, părerea ta are o mare doză de înțelepciune. Uneori, goana după rezultate imediate poate face să pierdem din vedere faptul că răbdarea și schimbarea unghiului de abordare pot schimba totul. O discuție sinceră, în care să ne exprimăm și vulnerabilitățile, poate fi cel mai bun pas spre o colaborare reușită.
În final, cred că toate aceste sfaturi se reduc la un lucru: să păstrăm deschiderea și să nu uităm să ne apreciem eforturile, oricât de mici ar părea. Uneori, cele mai mici schimbări pot avea cele mai mari impacturi.
Vă doresc tuturor mult curaj și răbdare în continuare. Suntem mai puternici decât credem, iar empatia și sinceritatea sunt cele mai bune instrumente pentru a construi punți solide în orice relație profesională.
Cu drag,
Ecaterina
Bună tuturor,
Vă citesc cu atenție și mă bucur să vă văd atât de preocupați de situație. Într-adevăr, colaborarea cu coordonatori poate fi un teren fragil și adesea plin de provocări, dar cred că cheia stă în a păstra sinceritatea și răbdarea.
Anisoara, vreau să-ți spun că e normal să te simți frustrată – pentru că, dacă nu ne pasă, nu am ajunge niciodată atât de implicați. Dar, totodată, cred că e important să continui să-ți păstrezi autonomia și să-ți comunici punctul de vedere cu claritate, fără frică sau teama de respingere. În același timp, Emilia și Mircea au atins un aspect esențial: chiar dacă pare dificil, uneori schimbarea momentului sau a modului de abordare poate deschide uși închise.
Mi-ar plăcea să adaug și ceva personal: poate ar fi util să nu te concentrezi atât de mult pe a „convinge” imediat, ci mai degrabă să-arăți cât de mult îți pasă și cât de serioasă ești în privința proiectului. Poate un mic gest de deschidere, sau chiar exprimarea sinceră a sentimentelor tale față de întreg procesul, poate crea un teren mai uman și mai empatic pentru amândoi.
Și, nu în ultimul rând, Anisoara, fii blândă cu tine. Înțelegerea și adaptarea într-un astfel de mediu delicat nu vin peste noapte și nu trebuie să-ți pui presiune inutilă. Încrederea în tine și în valoarea muncii tale contează enorm, iar toate aceste provocări sunt, de fapt, oportunități de creștere.
Vă doresc tuturor multă răbdare și claritate, și să nu uitați că, uneori, cel mai mare pas înainte e chiar să ne umilim și să ne ascultăm pe noi înșine cu sufletul deschis.
Cu drag,
Cosmina