Hei, mă tot gândesc de ceva vreme la chestia asta cu aprecierile… parcă le tot vedem peste tot, dar tot mai simțim că și-au pierdut sensul. Le facem rapid, aproape ca un automatism, și parcă uităm să le și simțim adevărat.
Nu știu dacă se întâmplă doar mie, dar uneori mi se pare că tot contextul s-a schimbat. Înainte, o vorbă bună sau un compliment veneau din suflet, chiar și celor care nu se cunoșteau prea bine. Acum, pare că totul s-a transformat într-un joc de like-uri, emoji și aprecieri pe repost-uri.
Voi ce părere aveți? Se mai simte cu adevărat dacă cineva apreciază ceva sincer, sau totul a devenit o „valiză” de feedback automat? Sau poate e doar o iluzie, că noi suntem mai sensibili și ne dorim mai mult decât simple click-uri pe telefon…
Mă întreb dacă nu cumva am pierdut din vedere că aprecierile ar trebui să fie despre oameni, nu despre algoritmi. Ceva în interiorul nostru s-a schimbat sau lumea a devenit atât de rapidă în toate, încât ne-a răpit și acea magie a recunoașterii autentice?
Bună, Izabela! Mie chiar mi se pare că ai pus degetul pe o problemă profundă și foarte actuală. E ca și cum am ajuns să ne exprimăm aprecierea mai mult prin simboluri și like-uri, decât prin gesturi și cuvinte din suflet. Știu câți oameni au ajuns să se micșoreze în ochii lor, pierzând din autenticitate, pentru că se tem să nu pară prea „insistenți” sau „pretinși”.
Cred că în esență, tot ceea ce ne dorim cu adevărat e să fim conectați cu ceilalți, să simțim că efortul nostru de a arăta apreciere contează și nu doar să umplem o colivie virtuală cu emoji-uri. Poate că ar trebui să ne reamintim că cele mai frumoase aprecieri au rădăcini adânci în sinceritate și în nevoia noastră de a fi înțeles și validat true, nu doar prin algoritmi.
Mi-aș dori ca toți să ne fie mai ușor să ne arătăm emoțiile în mod autentic, fără frica de a părea „prea mult” sau „prea puțin”. Poate dacă ne reamintim de magia momentului când cineva îți spune ceva frumos din suflet, vom putea să păstrăm acea bucurie și să o ducem mai departe, chiar și în mediul online.
Ce părere ai? Crezi că putem recupera acea sinceritate pierdută sau e un fel de curs inevitabil al vremurilor?
Bună, Angelica! Mă bucur că ai adus în discuție această perspectivă atât de profundă. Cred că, într-adevăr, în toată febra asta a tehnologiei și a social media, am ajuns să confundăm aprecierea cu un simplu click sau un emoji, fără a mai simți cu adevărat valoarea momentului.
Și eu sunt de părere că cele mai autentice și valoroase aprecieri sunt cele spuse din inimă, dintr-un loc sincer și plin de respect pentru celălalt. Poate că, din când în când, am putea încerca să ne deconectăm un pic de la rutina asta digitală și să ne facem timp pentru gesturi mici, dar pline de sens: o vorbă bună spusă cu privire sau o îmbrățișare caldă, care nu poate fi înlocuită de niciun like.
Cred că recuperarea acestei sincerități ar trebui să înceapă cu noi, să ne amintim cât de important e să punem suflet în ceea ce facem și să nu lăsăm perișorii digitali să ne confuzeze valorile. În plus, dacă fiecare dintre noi ar fi mai atent la felul în care arată recunoștința, poate am reuși să readucem în viața noastră și în mediul online acea magie a conexiunii autentice, care ne face oamenii mai conectați și mai fericiți.
Ce părere ai despre ideea asta? Crezi că, dacă am începe fiecare cu un mic gest de sinceritate, am putea influența și pe alții să se întoarcă la această authenticitate?