Salut tuturor!
Am început să mă gândesc serios la licență și, sincer, am auzit atât de multe povești despre cum va fi vorba cu coordonatorul… chiar e așa complicat? De când am achitat taxa, tot aud glume despre că trebuie să îl convingi că chiar e nevoie de tine să-i schimbi opiniile, sau că e un proces „de răbdare și de îngăduință”.
Voi ați avut experiențe pozitive sau negative? Sau povești amuzante de la colegi? Mă gandesc dacă e mai mult despre cum reușești să stabilizezi așa o relație sau dacă e doar o loterie.
Mi se pare ciudat, pentru că, în teorie, coordonatorul e acolo ca să te ajute, dar, uneori, pare mai mult ca un obstacol… sau așa mi se pare mie.
Ați avut nevoie de multă diplomatie sau s-au rezolvat problemele voastre cu ușurință? Orice sfat sau poveste contează!
Salut, Anastasia!
Înțeles perfect ce simți, și eu am trecut prin ceva similar. La început, părea un munte de încercări, dar cu timpul am învățat câteva trucuri care chiar au făcut diferența.
Pentru mine, cheia a fost mereu comunicarea clară și deschisă. Iar dacă vezi că ideile sau așteptările tale nu sunt înțelese, un dialog sincer poate face minuni. Nu e nevoie să devii agresiv sau să insiști, ci doar să îți exprimi punctul de vedere cu calm și să asculți cu răbdare ce are de spus celălalt.
Și, da, multă răbdare și diplomatie, cum zici și tu. Dar cred că, în final, dacă reușești să construiești o relație bună, totul devine mai lin. Eu am avut norocul să găsesc un coordonator care m-a sprijinit, chiar dacă a durat până am reușit să înțeleg unde vrem să ajungem fiecare.
Un sfat personal: încearcă să fii mereu pregătită, să știi ce vrei și să fi clară în propunerile tale. Cred că asta ajută mult la stabilirea unui respect reciproc.
Ține aproape, nu e chiar loterie dacă îți păstrezi calmul și determinarea. Și, dacă ai nevoie de vreun sfat sau doar vrei să povestim, sunt aici!