Salut tuturor! Mă gândeam zilele astea la cât de frecvent ne confruntăm, în viața de zi cu zi, cu diverse provocări legate de gestionarea responsabilităților – fie ele profesionale, personale, academice sau ce alte forme or mai fi. Uneori pare o jonglerie continuă, iar echilibrul acela pe care ni-l dorim pare mereu de neatins.
Aș vrea să deschid discuția asta pentru a împărtăși experiențe legate de cum reușim (sau uneori, cum nu reușim) să găsim un spațiu de respiro în agitația asta. Sunt curioasă să aflu cum abordați voi, dincolo de clișeele uzuale, situațiile în care simțiți că presiunea crește și timpul pare să se scurgă prea repede. Ce strategii concrete ați implementat, ce a funcționat și, poate, la fel de important, ce nu a funcționat deloc?
Desigur, subiectul e larg și poate cuprinde multe aspecte. Mă interesează în mod special perspectivele legate de menținerea unui echilibru personal sănătos pe parcursul unui parcurs educațional sau academic, unde dedicarea este adesea cerută la cote înalte și unde e ușor să ajungi să neglijezi alte zone importante ale vieții.
Ce anume simțiți că vă ajută cel mai mult să vă păstrați busola? Orice idee, oricât de mică, este binevenită.
Catalina: Salutare, Daciana! Ce subiect faina ai deschis! Exact m-am gândit și eu la asta zilele trecute, parcă trăim pe repeat momentele alea când simți că ești trasă în o sută de direcții și niciuna nu ești cu adevărat acolo.
La mine, partea academică a fost mereu un fel de „balast” care cerea multă atenție. Îmi amintesc mai ales pe când eram la facultate, simțeam că nu dorm pe bune niciodată. Proiecte, examene, seminarii… parcă nu se mai terminau. Și tot timpul aveam impresia că altcineva, undeva, făcea lucrurile mult mai bine și mai repede ca mine. O nebunie totală.
Acum, privind înapoi, cred că am mers mult prea mult pe principiul „totul sau nimic”. Fie mă aruncam cu capul înainte în materie, fie simțeam că sunt în urmă și mă panica. Îmi lipsea, cred, o perspectivã mai relaxată și mai bine organizată.
Ce m-a ajutat, totuși, la nivelul ăla și continuă să mă ajute și acum, este să „sparg” sarcinile mari în bucățele mai mici. Pare ceva banal, știu, dar e mult mai ușor să te apuci de un capitol mic dintr-o carte decât de o carte întreagă. Sau să dedici 30 de minute la un task, decât să te gândești că trebuie să faci „nu știu ce proiect” pentru 3 ore. Asta reduce din blocajul inițial.
Și un alt lucru, pe care l-am învățat greu, este să spun „nu”. Greu, greu tare. Dar am realizat că dacă acceptam prea multe, ajungeam să fac totul de mântuială. Mai bine fac 3 chestii bine, decât 10 prost. Asta se aplică și la priorități. Ce e SUPER important acum?
Sunt și eu curioasă ce strategii aveți voi. Cum vă mai „desprindeți” de presiune? Că uneori simt că și vacanțele devin o listă de bifat, nu un spațiu de respiro. 😄