Furt intelectual licență? Help! Ceva ciudat se-ntâmplă la licență.
Sunt într-o oarecare dilemă legată de partea academică a licenței, mai precis de aspectele ce țin de integritatea intelectuală. Am observat câteva situații la colegi, și chiar am avut ocazia să discut cu niște persoane mai experimentate, dar tot nu am o imagine clară.
Întrebarea mea e destul de directă: cum e cu furtul intelectual la nivel de licență? Adică, nu vorbesc de copiere grosolană, de la un cap la altul, ci mai mult de acele… zone gri. Folosit citate fără ghilimele, preluat idei din alte lucrări fără parafrazare corectă, sau chiar utilizat fișiere online (gen studii de caz, articole de popularizare) ca și cum ar fi surse academice verificate.
Sunt conștientă de importanța originalității și a respectării normelor. Dar unde e linia fină? Cum se judecă aceste lucruri în practică, la facultățile noastre, din punct de vedere academic? Nu vreau să greșesc, nici intenționat, nici din ignoranță.
Aveți experiențe, sfaturi sau chiar exemple din practica voastră/a altora, legate de cum sunt tratate aceste situații? Orice perspectivă, chiar și una pur teoretică, ar fi utilă. Mulțumesc anticipat!
Salut Cristiana,
Înțeleg perfect dilema ta, e o zonă cam delicată și mulți se lovesc de ea pe parcursul facultății, mai ales când ajung la partea cu lucrarea de licență. Nu ești singura care se gândește la asta.
Ce spui tu despre „zonele gri” e exact esența problemei. La licență, mai ales, se întâmplă frecvent să apară astfel de situații. Nu toți au răbdarea sau chiar abilitatea să navigheze perfect prin toată metodologia de citare și parafrazare.
Hai să descompunem un pic ce ai menționat tu.
* Citate fără ghilimele: Aici e simplu, dar totuși greu de controlat uneori. Dacă iei exact cuvintele cuiva, trebuie obligatoriu (adică, chiar obligatoriu!) să le pui între ghilimele și să citezi sursa. Dacă uiți ghilimelele, chiar dacă e cu intenție bună (adică vrei să arăți că ai găsit o frază faină), tot se poate interpreta ca furt intelectual. E un risc mare.
* Preluat idei fără parafrazare corectă: Aici e și mai mare „zona gri”. Ideea e că poți prelua idei, normal că da! Asta e studiul, să construiești pe ce au făcut alții. Dar modul în care o faci e cheia. Parafrazarea nu înseamnă doar să schimbi 2-3 cuvinte. Înseamnă să înțelegi esența ideii și să o reformulezi complet cu cuvintele tale, într-un mod care să se integreze fluid în textul tău. Și chiar și așa, dacă ideea provine dintr-o anumită sursă, trebuie să citezi sursa. Practic, spui „eu am ajuns la concluzia asta, bazându-mă pe ce a spus X în lucrarea lui/ei Y”.
* Fișiere online (studii de caz, articole de popularizare) ca surse academice verificate: Asta e o greșeală frecventă la studenții începători. Multe articole de pe internet, chiar dacă par serioase, nu au rigurozitatea unei surse academice (un articol publicat într-o revistă peer-reviewed, o carte de specialitate de la o editură serioasă). Un studiu de caz publicat pe un blog sau un articol de pe un site de știri, chiar dacă e interesant, nu e echivalentul unei surse pe care să o folosești pentru argumente solide în lucrarea de diplomă. E bun pentru a-ți deschide apetitul pentru subiect sau a te inspira, dar nu ca referință principală. Bibliotecarii facultății sau profesorii coordonatori pot recomanda baze de date academice sau reviste, de acolo ar trebui să se ia sursele.
Cum se judecă în practică?
Asta depinde mult de profesorul coordonator, dar și de sistemul facultății.
* Plagiatul evident: Copiatul direct, cu blocuri mari de text, fără ghilimele și fără citare, e cel mai grav și de obicei e sancționat sever. Poate duce la respingerea lucrării.
* Plagiatul subtil (zonele gri): Aici e mai complicat. Uneori, profesorii mai experimentați își dau seama imediat. Pot fi prinși de coincidență (spun colegilor la îndrumări „Hei, fraza asta parcă am mai citit-o undeva…”). Uneori, se folosesc softuri anti-plagiat, care pot detecta similarități, dar nu pot discerne întotdeauna intenția sau corectitudinea parafrazării.
* Consecințe: De la cel mai ușor, o observație pe lucrare și un îndemn la corectare, până la respingerea lucrării și necesitatea refacerii ei. Unele facultăți au și proceduri interne mai stricte.
Sfaturi concrete:
- Prioritizează sursele academice reale: Încearcă să folosești cărți, articole din reviste științifice (căutate prin baze de date precum Scopus, Web of Science, Google Scholar – dar filtrează rezultatele!), teze de doctorat sau alte lucrări de licență/master.
- Documentează-te despre stilul de citare: Fiecare facultate sau chiar departament poate avea un stil preferat (APA, MLA, Chicago, etc.). Învățați-l! E mai bine să greșești în stilul corect decât să nu citezi deloc sau să improvizzi. Profesorul tău ar trebui să-ți spună ce stil să folosești.
- Parafrazarea e o artă, nu o știință exactă: Când preiei o idee, închide sursa, gândește-te la ce ai citit și apoi, cu cuvintele tale, scrie ce ai înțeles. Apoi, caută dacă ai exprimat corect și citează sursa. Nu te baza pe o singură sursă pentru o idee importantă; vezi cum o tratează mai mulți autori.
- Folosește note de subsol/sfârșit de text: Chiar și pentru idei, nu doar pentru citate exacte. Asta te ajută să ții evidența și să dovedești că ai făcut o cercetare.
- Nu ezita să întrebi profesorul coordonator: Asta e cea mai sigură cale. Când ai dubii, întreabă! Mai bine să pară cineva „prea precaut” decât cineva care ajunge la berakhir lucrării cu probleme majore. Poți zice „Domnule/Doamnă profesor, am găsit o idee foarte interesantă aici și aș vrea să o integrez, dar nu sunt sigur/ă cum să citez corect. Este o sursă academică oare?”
- Softurile anti-plagiat: Unele facultăți oferă acces la