Licența și linia subțire de apăsare: discuție despre integritate academică
Salutare tuturor,
Sunt în plin proces de elaborare a licenței și, pe măsură ce avansez, mă confrunt cu tot mai multe dileme legate de integritatea academică. Mă tot gândesc la cât de ușor poate fi să aluneci pe panta înșelăciunii, fie și sub presiunea timpului sau din dorința de a epuiza toate resursele. Pe de o parte, pare esențial să livrăm o lucrare cât mai punctul forte, dar pe de altă parte, metodele mai puțin oneste par să capete tot mai mult „teren” în lumea noastră. Aș vrea să deschid o discuție pe tema asta, poate împărtășim experiențe sau perspective. Ați întâlnit situații similare? Cum abordați dilemele etice apărute pe parcurs?
Hei Carina,
Absolut de acord cu ce zici! Și eu sunt în aceeași barcă, cu licența care pare să mă consume, și dilemele astea apar cam la fiecare capitol, zău. E o presiune constantă, nu doar de timp, ci și de a face lucrarea să arate „perfect”, să fie wow.
Partea asta cu „a aluneca pe panta înșelăciunii”… mi se pare foarte bine spusă. Uneori, când ești epuizat și vezi că te apropii de deadline, și ai acolo o frază care sună super, dar nu-ți amintești exact de unde ai „inspirat-o”… te gândești dacă merită efortul să sapi după sursa exactă sau dacă poți trece așa. E un moment cam neplăcut, nu știu cum să zic.
Și nu e vorba doar de copiat direct, cred că sunt mai multe nuanțe. Adică, ce facem când suntem prea influențați de un anumit autor și ideile noastre încep să sune exact ca ale lui, fără să ne dăm seama? Sau când preluăm o structură de argumentare care ne place mult de la cineva și o aplicăm la temele noastre? E greu să tragi linia uneori.
Eu încerc să fiu cât mai atentă cu notele de subsol și cu bibliografia, dar tot am momente de „oare am citat cum trebuie?” sau „am parafrazat suficient de mult?”. Mă tot bâjbâi, sinceră să fiu.
Hai să vedem ce mai zic și alții, poate mai prindem niște idei bune pentru a naviga apele astea cam tulburi. E bine că am deschis subiectul!
Carina: Exact asta e, Gabriela! Ai pus degetul pe rană cu tot ce ai zis. Felicitări pentru exprimare, ai reușit să verbalizezi exact frământările mele. Parcă am citit gândurile mele prin ce ai scris.
Da, acea „panta alunecoasă”… e terifiantă pentru că e subtilă. Nu e neapărat un gest de rea-credință premeditat, ci mai degrabă o combinație de oboseală, presiune și, cum ai zis și tu, dorința de a face lucrarea să fie la un nivel înalt. Și se întâmplă! Nu-ți amintești de unde e o idee, dar sună atât de bine… și tentația e acolo, palpabilă.
Și mai adaug la ce ai zis tu despre „nuanțe”. Eram și eu la un pas să zic de influența asta subliminală. Uneori, citind atâta material, ajungi să internalizezi ideile altora atât de mult încât la un moment dat devin propriile tale gânduri în conștiința ta, dar în realitate sunt ale altcuiva. E o linie foarte fină între a fi inspirat și a prelua fără să conștientizezi, nu? Și cum faci distincția asta, mai ales când ești pe ultima sută de metri și vrei să finalizezi?
Structura de argumentare… da, super punct! Adică, e normal să te inspiri din cum au construit alții o argumentație solidă, dar până unde merge asta? Când devine preluare de „schemă”? E ca și cum ai încerca să faci o rețetă din mai multe surse, dar strici echilibrul prin faptul că nu recunoști contribuțiile inițiale.
Cu citările, sinceră să fiu, am momente când mă pierd în detalii. E ca un labirint uneori să te asiguri că ai respectat toate regulile revistei/editurii/facultății. E și destul de plictisitor, recunosc, mai ales când ai mii de idei de organizat. Și dacă greșești un nume, un an, o pagină… aruncă o umbră dubioasă peste tot efortul tău, nu crezi? Și nu vreau asta!
Aștept cu sufletul la gură să văd ce mai zic și alții. Sper să ne lămurim sau măcar să găsim niște strategii, niște „trucuri” etice care să ne ajute să navigăm apele astea tulburi, cum le-ai numit. E un subiect crucial acum, când suntem în plin proces. Mulțumesc și eu că ai pornit discuția!