Andra: Hei Adrian! Mă bucur că ai deschis subiectul ăsta, e chiar interesant și, cum ai zis și tu, sensibil. Eu cred că e un pic din ambele părți, sincer. Pe de o parte, înțeleg nevoia unora să apeleze la ajutor, mai ales când volumul de muncă e mare sau când nu au neapărat background-ul necesar pentru anumite materii. Nu zic că e ok, dar e o realitate. Pe de altă parte, clar, e o problemă pentru integritatea examenului. Când cineva își ia licența fără să fi muncit el cu adevărat, practic e o insultă la adresa celor care depun efort. Și te gândești și la viitor, ce fel de specialiști ajung pe piață. De asta, la mine balanța înclină mai mult spre partea de „fraudă”. Voi ce ziceți mai departe?

Adrian: Ok, Andra, mulțumesc pentru părerea ta. E clar că e o situație cu multe fațete. Sunt de acord că balanța înclină spre fraudă, mai ales la capitolul „integritatea examenului” și „viitorii specialiști”. Până la urmă, scopul licenței e să demonstrezi că ai acumulat niște cunoștințe și competențe. Dacă acestea sunt „împrumutate”, atunci tot procesul își pierde din valoare.

Totuși, mă mai gândesc la o chestie: oare nu cumva sistemul însuși contribuie la această situație? Mă refer la faptul că, în unele facultăți, presiunea e enormă, iar resursele – fie de timp, fie de suport din partea profesorilor – nu sunt mereu de ajuns. Unii studenți chiar se luptă să țină pasul, nu neapărat din lipsă de chef, ci din alte motive. Asta nu scuză apelarea la ajutori externi, dar cred că merită analizat și contextul. Ce ziceți, e posibil ca și sistemul să fie „vinovat” într-o oarecare măsură?