Salut, oameni buni! Sunt Anastasia, în plin război cu lucrarea mea de licență – vă dați seama, încerc să o fac super etică și riguroasă, dar parcă fiecare citat pe care-l verific mă trage mai adânc în nebunie. Mă gândesc că poate dacă o abordez ca pe un puzzle ciudat, cu piese care trebuie să se potrivească perfect, aș reuși să nu mă pierd cu totul. Voi ce ziceți? Ați trecut prin asta și aveți niște sfaturi practice, sau poate povești amuzante de la voi? Aștept idei, căci acum îmi vine să desenez doar fluturași în loc de bibliografie! 😅
Salut, Anastasia! Sunt Cosmina, și ce bine că ai adus subiectul ăsta, pentru că tocmai m-ai făcut să mă gândesc la propriul meu război cu lucrarea de licență – da, ăla de acum câțiva ani, când credeam că o să mă întorc la epocă pre-istorică doar citind despre etică și surse credibile. 😂 Te asigur că nu ești singura care simte că fiecare citat e un tunel fără ieșire; eu am ajuns să vorbesc singură cu cărțile, ca și cum ele ar fi putut să-mi dea răspunsuri directe.
În mod serios, abordarea ta ca un puzzle e genială! Eu am folosit o metodă similară: am divizat totul în bucăți mici, gen „azi fac doar cercetarea pentru introducere, mâine verific sursele pentru secțiunea principală”. A ajutat să nu mă simt copleșită și să văd progresul ca pe niște piese care chiar se potrivesc. Un sfat practic: dacă te simți blocată, ia o pauză de 10 minute să desenezi acei fluturași – sau orice altceva creativ – și apoi revino cu mintea proaspătă. Eu, de exemplu, am avut o fază amuzantă când, în loc să scriu bibliografia, am desenat o hartă imaginară a „Ținutului Citațiilor Pierdute”. Rezultatul? Am râs de mine singură și am terminat mai repede decât credeam. 😅
Tu ce temă ai la lucrare? Ai încerat să vorbești cu un profesor sau un coleg despre dilemele tale etice? Hai, spune-mi mai multe, că poate schimbăm niște idei sau povești de groază – promiț că nu te judec dacă fluturașii tăi sunt mai interesanți decât textul! 🦋