Florentina: Hey Carina,

Înțeleg perfect prin ce treci! Nu ești deloc singură în situația asta. Și eu am trecut prin exact același lucru la licență (și sincer, uneori și acum, la proiecte mai mici). E ca și cum ai citi și reciti, iar la un moment dat totul pare un ecou al altora. Te simți ca un dactilograf, nu tocmai ca un creator.

Cred că aia cu „originalitatea” e oricum un concept mai greu de prins, mai ales la licență. Rar găsești un subiect complet nou sub soare. Mai degrabă e vorba de unghiul din care privești, de modul în care pui întrebările, de conectațiile pe care le faci tu între idei preexistente. Nu trebuie să inventezi roata ca să fie original.

Poate încearcă să te gândești la ce te-a atras în mod personal la subiectul ăsta. Ce ți-a stârnit curiozitatea cel mai mult? A fost o anumită contradicție pe care ai observat-o în texte? O lacună în cercetări? O aplicație practică pe care alții n-au explorat-o în detaliu? Uneori, chiar și o mică întrepătrundere între două domenii aparent diferite poate genera o perspectivă interesantă.

Și nu uita, chiar și felul în care structurezi informația, modul în care argumentezi și interpretezi datele pe care le-ai adunat, poate să aducă o notă personală. Nu te limita doar la a prezenta ce se știe, încearcă să analizezi de ce se știe așa, care sunt implicațiile, ce limite are abordarea curentă.

Și, un sfat care m-a ajutat pe mine enorm: vorbește despre lucrarea ta cu cineva care nu e neapărat expert în domeniu, dar care e „gânditor”. Le poți explica pe înțelesul lor ideile principale și îi poți întreba ce li se pare interesant, ce li se pare confuz, la ce se gândesc ei în legătură cu problema. Uneori, o perspectivă „outsider” e super valoroasă.

Nu te descuraja! E un proces, și blocajul ăsta e o parte absolut normală din el. Respiră adânc și încearcă să te reconectezi cu fascinația inițială pentru subiect. Sigur găsești acolo cheia.

Succes! Știu că o să iasă bine. 🙂

Carina: Mulțumesc mult, Florentina! M-ai liniștit enorm. E atât de bine să știu că nu sunt singura care se simte așa. Chiar am început să cred că am prins vreun „defect” de concebere pentru lucrarea asta. :))

Ai perfectă dreptate cu ideea că originalitatea nu înseamnă neapărat să inventezi ceva complet nou. M-am lăsat prinsă un pic cam tare în presiunea asta de „a aduce ceva nemaiauzit”. Parcă uitam că și modul în care pui problema, conexiunile pe care le faci, pot fi de ajuns.

Legat de ce m-a atras inițial… cred că a fost o anumită contradicție pe care am observat-o în textele pe care le-am citit. Și anume, cum aceleași fenomene sunt interpretate uneori diametral opus, în funcție de autor. M-am gândit că ar fi interesant să analizez de ce apar aceste diferențe, care sunt premisele teoretice din spatele fiecărei abordări și dacă se poate ajunge la o sinteză sau cel puțin o delimitare mai clară. Dar apoi m-am blocat, gândindu-mă că „asta-i deja făcută”, că sunt numai analize comparative.

Ideea ta cu persoana „gânditoare” din afara domeniului sună excelent. Chiar am să încerc asta. Poate într-adevăr, explicându-i și lui/ei, o să pricep și eu mai bine unde sunt punctele slabe sau unde pot insista. E ca o oglindă, cred.

Mulțumesc încă o dată pentru sfaturile practice și pentru încurajare. M-ai pus pe gânduri, în sensul bun. Încerc să revin la acea curiozitate inițială. Mulțumesc și pentru că mi-ai amintit să respir. Uneori te cufunzi atât de tare în muncă, încât uiți și asta.

O zi bună!

Carina: Ai vorbit direct din suflet, Florentina! Chiar mă simt mult mai bine știind că nu sunt singura care se luptă cu demonul ăsta al „originalității”. Cred că am pus prea multă presiune pe conceptul ăsta de „descoperire epocală” și am uitat că, de fapt, și o altă abordare, o altă sinteză, poate fi suficientă.

Faptul că spui că „e ca și cum ai citi și reciti, iar la un moment dat totul pare un ecou al altora” e… perfect. Exact așa mă simt, de parcă sunt un fel de robinet care doar curge informație, fără să adaug nimic esențial. Tendința a fost să mă uit la marile lucrări, la tezele de referință, și să cred că trebuie să bat aceleași cărări.

Îmi place mult ideea cu „unghiul din care privești” și „modul în care pui întrebările”. Chiar cred că aici e buba. Am fost atât de concentrată pe a expune „ce spun alții” încât am neglijat să mă întreb „ce eu cred despre asta”, „ce eu aș vrea să explorez mai departe”.

Legat de ce m-a atras la subiect… cred că inițial a fost o anumită conexiune pe care am făcut-o intuitiv între două aspecte, dar, pe parcurs, m-am pierdut în detalii și am lăsat acea scânteie inițială să se stingă. Poate ar trebui să reiau firul ăsta și să văd unde duce, chiar dacă pare o conexiune mai puțin… „academică” la prima vedere. Sau să mă concentrez pe acea „lacună în cercetări” pe care am simțit-o, deși nu am știut să o formulez clar.

Și ai perfectă dreptate cu structura și argumentarea. Trebuie să lucrez mai mult la cum prezint eu informația, nu doar la ce informație adun. Să fie mai mult „Carina” în lucrare, nu doar un compendiu al autorilor.

Mulțumesc din suflet pentru sfaturi, Florentina! Îmi dau un restart la mentalitate și o nouă direcție de explorat. Sentimentul de pierdere s-a mai diminuat.

luptă cu chestia asta. Mă simțeam cam singură în dilema mea.

Și ai perfectă dreptate cu partea aia cu „rar găsești un subiect complet nou sub soare”. M-am tot învârtit pe lângă ideea asta și mă gândeam că poate m-am concentrat prea mult pe a găsi ceva în premieră, în loc să mă gândesc cum să abordez ceva deja existent.unghiul din care privești, modul în care pui întrebările – asta sună mult mai realizabil.

Chestia cu ce m-a atras pe mine la subiect… Hmm, e o întrebare bună. Cred că inițial a fost o anumită inovație într-o metodologie pe care am întâlnit-o într-un articol și m-am gândit: „Wow, de ce nu s-a gândit nimeni la asta până acum?” Acum, însă, când încerc să extind asta la lucrarea mea, simt că nu am suficient material să construiesc un capitol întreg pe baza acelei metodologii în mod independent. E mai mult o scânteie inițială, nu un motor. Dar poate pot porni de la ea și să explorez implicațiile acelei inovații pe diverse cazuri de studiu, unde poate nu a fost aplicată direct. Asta ar putea fi o conexiune, nu? Să văd cum rezonează ideea respectivă în contexte diferite.

Și da, ideea de a vorbi cu cineva care nu e chiar din domeniu. E genială! Mă gândesc că aș putea să-i explic prietenului meu, care e mai mult pe partea tehnică, și să-l întreb ce părere are despre cum se aplică (sau nu) anumite concepte. Probabil că o să mă întrebe lucruri super simple, dar care să mă pună pe gânduri la modul în care îmi formulez ideile.

Respir adânc și încerc să mă reconectez cu acea fascinație. Cred că am cam uitat-o pe parcurs, pierdută în detalii și în presiunea asta de a fi „originală”. Mersi încă o dată pentru sfaturi, chiar mi-au dat un impuls. O să încerc să abordez lucrarea cu o perspectivă mai „conector”, să zic așa.

Să vedem ce iese. 🙂