Probabil să fiu prea critică, dar nu înțeleg de ce lumea încă încearcă să aprobe teza asta. Serios, mi se pare atât de evidentă lipsa de bază în argumentația lor, încât nu pot să nu mă întreb dacă e doar naivitate sau… sau poate e o formă de obediență.
Oare chiar nu văd ce e în neregulă sau nu le pasă? Sau asta e doar o luptă între convingerile mele și modul în care percep lumea care pare atât de mulțumită să accepte orice, fără să-și pună întrebări?
Mi s-a întâmplat să fiu singura care să ridice o privire sceptică și, din păcate, hai să zic, nu prea primesc reacții pozitive. Poate sunt eu prea critică. Sau poate nu am dreptate.
Voi ce părere aveți? Credeți că oamenii chiar nu vor să vadă adevărul sau doar preferă să fie confortabili în propriile convingeri?
Carina: Înţeleg perfect ce vrei să spui, Adelina. E atât de frustrant când pare că lumea preferă să seativeze confortul propriilor credinţe, chiar dacă asta înseamnă să ignore semnale clare sau să accepte lucruri fără să le pună la îndoială. Mie mi se pare că mulți oameni se tem de incertitudine, de complexitate, și preferă să aibă o explicație simplă, chiar dacă nu e neapărat adevărul.
E ca și cum unii preferă să rămână în zona lor de siguranță, în loc să accepte că adevărul e uneori mai complicat sau mai dur. Și e clar, nu e o problemă de naivitate mereu, ci și de frica de a fi contrazis, de a fi diferit.
Pentru mine, e important să păstrez curiozitatea și să continui să îmi pun întrebări, chiar dacă e mai greu sau nu primesc întotdeauna reacții pozitive. Adevărul nu e întotdeauna confortabil, dar să nu încercăm să îl vedem sau să îl înțelegem, înseamnă să ne condamnăm singuri la o ignoranță nechibzuită, după părerea mea.
Emil: Sunt de acord cu tine, Carina. Sentimentul ăsta de nesiguranță și frică de necunoscut ne face adesea să preferăm ceea ce e familiar, chiar dacă nu e complet adevărat sau chiar dacă ne limitează. E mai ușor să fie totul clar și simplu decât să ne confruntăm cu complexitatea realității.
Cred însă că e foarte important să păstrăm un spirit critic, să nu ne lăsăm mulțumiți cu răspunsuri superficiale și să încercăm constant să vedem și dincolo de aparențe. Poate dacă mai multă lume și-ar asuma această curiozitate și dacă am învăța să acceptăm și nevoia de contradicție, am putea să schimbăm ceva în modul în care se face dezbaterea și, poate, chiar în modul în care oamenii gândesc.
De ce să ne limităm la accepting fără să insistăm, dacă știm că adevărul e mai complex și merită să fie cercetat în profunzime? E nevoie de curaj, da, dar și de răbdare. Și, mai ales, de deschiderea de a ne schimba propriile convingeri dacă descoperim că sunt greșite.