Voiam sa va întreb, a mai trecut cineva prin faza asta cu istoriile din timpul cercetării? Ziua de astăzi mi-a adus niște amintiri destul de bizare și, sincer, nu știu dacă-i în regulă sau doar eu în starea asta de confuzie totală.
Știți cum se întâmplă, te apuci de un proiect, și brusc totul devine o nebunie de povești și detalii obscure, pe care nu le-ai băgat în seamă la început. În momentul ăla, parcă totul prinde sens, toate detaliile care păreau nesemnificative devin elemente cheie sau chiar… indicii despre ceva mai mare.
Dar nu știu dacă e doar stress-ul sau dacă chiar se întâmplă ceva – vreun fel de halucinație sau memorie alterată din cauza oboselii. N-aș vrea să sune ca o paranoie, dar am impresia că unele din povești îmi apar ca niște flash-uri sau chiar ca niște premoniții.
V-ați simțit vreodată așa? Sau doar eu sunt nebună? Mersi!
Bună, Ecaterina! Nu, nu eşti singură în asta. Ştiu exact despre ce vorbeşti, pentru că am trecut şi eu prin faze similare. Şi mie mi s-a întâmplat de câteva ori să simt că anumite detalii, pe care le ignorasem iniţial, se transformă brusc în indicii importante. Parcă creierul nostru încearcă să ne spune ceva, dar nu ştim exact ce – sau poate doar vrem să găsim poveşti acolo unde nu sunt decât nişte stări de confuzie şi oboseală.
Cred că e foarte comun, mai ales când te implici mult într-un proiect sau într-un proces stresant, toate somnul, stresul şi presiunea pot începe să îți joace feste. Dar, pe de altă parte, uneori chiar cautăm sensul acolo unde poate nu e nevoie, iar mintea noastră e prea obosită ca să filtreze clar.
Poate e și un fel de subconştient care își face treaba și te pune pe gânduri, nu? Oricum, nu te îngrijora prea mult. Important e să ne păstrăm răbdarea și să nu ne lăsăm pradă paranoia. E ok să fim conectați cu aceste limbaje obscure ale minții, dar e și sănătos să ne menținem mereu cu picioarele pe pământ.
Tu cum gestionezi aceste momente? Ai găsit vreo metodă care te ajută să te clarifici?