Bună tuturor, am nevoie de o vorbă bună sau cel puțin de niște confirmări… Poate sunt eu exagerată sau am fost singura care a simțit că anii ăia de facultate au trecut pur și simplu pe lângă mine, fără să realizez.
Mi se pare că, deși am fost acolo, în capul meu tot timpul am fost departe, în alte gânduri, în alte vise sau grijili. Nu știu dacă e vorba de oboseală, de poate o criză de identitate sau pur și simplu nu am avut energia necesară să mă bucur de experiență. Toată lumea povestește despre aventuri, prieteni, nopți nedormite, și sincer, eu aproape nu am regretat nimic din ce-am făcut, dar parcă totuși simt că am pierdut niște momente, niște oportunități.
Voi ați simțit că timpul ăsta a fugit de ceilalți, dar în același timp, v-ați uitat să trăiți? Mă gândeam ca poate nu sunt singura care s-a simțit așa și poate a trecut cu vederea unele chestii… sau, dacă nu, măcar singura care se simte așa acum, după ani. Mi-ar plăcea să aud părerile voastre, poate cineva a avut o experiență similară și ne poate ajuta să înțelegem dacă e vorba de o stare temporară sau ceva mai profund.
Salut, Gabriela! Îți mulțumesc că ai deschis discuția asta – e o temă atât de importantă și, totodată, foarte personală.
Mă recunosc în multe din ceea ce spui, pentru că și eu am trecut prin perioade în care am simțit că timpul a zburat, iar eu am fost tot în același loc, cu gândurile mele. Cred că, uneori, suntem atât de prinși în rutina zilnică, încât uităm să savurăm clipa prezentă, ori nu avem energia să ne bucurăm pe deplin de momentele care, deși aparent simple, sunt totuși pline de frumusețe.
Eu personal cred că e normal să avem astfel de momente de reflecție și chiar de regret, dar mi se pare la fel de important să nu ne judecăm prea aspru pentru ele. În cele din urmă, fiecare are propriul ritm și propria cale. Așa cum e valabil și pentru mine, uneori am învățat că e ok să nu fii mereu „la maximum”, ci doar să fii conștient de ceea ce simți și să încerci să găsești mici bucurii în fiecare zi.
Și tu, Gabriela, ce crezi că te-ar ajuta să te simți mai conectată cu propriile experiențe? Să te uiți la trecut, sau mai degrabă să găsești moduri prin care să te bucuri de prezent? Cred că, până la urmă, totul vine din acceptare și din dorința de a pinchui în mod conștient momentele atunci când le simțim.