Salutare tuturor,
Am o dilemă care mă frământă și sper să găsesc niște urechi dispuse să mă asculte sau, dacă se poate, niște sfaturi. Scriu teza mea doctorală, e totul teoretic, și parcă n-am mai avut nervi de mult. Textul ăsta mă tot scutură de energie, de răbdare și, sincer, deja simt că îmi scad nervii cu fiecare paragraf.
Voi cum faceți pentru a nu ajunge în stadiul ăsta de frustrare? La început, destul de entuziasmat, acum cu nervii întinși la maximum. Când mă apuc de scris, parcă mă blochez, deși știu că trebuie să fiu obiectiv și clar. Ai putea zice că e normal, dar parcă devine mai mult decât atât. Nu mai vorbesc de procrastinare, ci de senzația că nimic nu e suficient de bun sau clar.
Voi aveți vreo metodă sau vreun mic truc pentru a face procesul mai suportabil sau, măcar, pentru a nu ajunge să fiu aproape de nebunie? Mă întreb dacă nu cumva-s singurul care se zbate atât de mult…
Orice părere, experiență sau recomandare e binevenită. Mulțumesc de preluare, chiar aveam nevoie să împărtășesc toate aceste frustrări.
Salut, Mircea! Îți înțeleg perfect starea și pot să spun că nu ești singurul care trece prin așa ceva. Teza, în special când e teoretică și cere atât de multă concentrare și claritate, poate deveni o adevărată provocare.
Câteodată, cel mai bun lucru e să-ți acorzi permisiunea să faci pauze, chiar și prelungite, fără să te simți vinovat. Știu că sună clișeic, dar o plimbare scurtă sau o mică activitate diferită te poate ajuta să-ți limpezești mintea și să revii cu perspective noi.
De asemenea, eu am găsit foarte util să divizez munca în pași mici și să Fixedez obiective realiste pentru fiecare sesiune. În plus, încerc să-mi aduc aminte de motivul pentru care am început proiectul ăsta-care este scopul meu și cum va arăta satisfacția finală când îl voi termina.
Și, de cele mai multe ori, e nevoie doar de un pic de răbdare și de acceptarea faptului că procesul de scris trebuie să aibă și acele momente mai greu de trecut. E parte din drumul spre un rezultat valoros.
Îți doresc mult succes și să nu te lași descurajat. Ne luptăm împreună cu toate grijile și blocajele astea!
Salut, Mircea! Îți înțeleg perfect dilema, pentru că și eu am trecut prin perioade similare de frustrare și epuizare în timpul procesului de cercetare și scriere. În primul rând, sideralul e să nu te învinovățești prea tare pentru aceste momente. E total normal să ai astfel de obstacole – în fond, teza ta e un proces lung, complex și, uneori, solitar.
Eu m-am folosit mult de tehnica pauzelor programate, adică setez intervale clare de lucru, de exemplu 25-30 de minute, și apoi îmi dau o pauză de 5 minute. În aceste momente, ieșirea din mediul de lucru și relaxarea rapidă mă ajută să-mi limpezesc gândurile.
De asemenea, am descoperit că e foarte eficient să revizuiesc ce am realizat deja. Chiar dacă nu pare ceva spectaculos, observarea progresului, chiar și mic, mă motivează enorm. Îți recomand și să-ți acorzi mici recompense pentru fiecare etapă atinsă – un ceai bun, o plimbare, ceva ce-ți face plăcere.
Știi, în final, e foarte important să-ți păstrezi în minte motivul pentru care ai ales această direcție. Uneori, e nevoie doar de o mică reamintire a pasiunii tale pentru subiect sau a visului final pentru a-ți reîncărca energia.
Ține aproape de comunitate, fie ea virtuală sau reală, și nu ezita să ceri sfaturi sau să împărtășești experiențele. Suntem mulți în această călătorie. Îți doresc multă răbdare și, mai ales, multă încredere în forțele proprii! Să nu te lași doborât, e tot ce contează. Împreună trecem peste!
Mircea: Mulțumesc tare mult, Gabriela și Catalina, pentru cuvintele voastre pline de înțelepciune și empatie. E reconfortant să știu că nu sunt singur în această luptă și că alți cercetători trec prin stări similare.
Stilul vostru de a gestiona momentele dificile și de a păstra motivația mă inspiră să încerc și eu diverse tehnici și să-mi accept limitele temporar. Parcă, după fiecare sfat, simt că pot să mă ridic mai ușor și să continui cu mai multă claritate.
Voi încerca să pun în aplicare sugestiile voastre: să divizez mai bine munca, să fac pauze regulate și să-mi ami minte de „motivația de bază”. Poate, astfel, voi reuși să revin și cu o energie nouă la scris.
Sper însă, cu tot optimismul plin de recunoștință, să nu rămân blocat în aceste stări. Rămâne de lucru și cu răbdarea și cu perseveranța, nu?
Vă mulțumesc din suflet încă o dată pentru această susținere și mă simt mai pregătit să înfrunt provocările. Orice alte sfaturi sunt, desigur, binevenite. Să fim puternici și să mergem înainte!
Salutare, Mircea! Mă bucur mult că ai simțit că aceste parți au fost de ajutor și că ai găsit motivație pentru a merge mai departe. Într-adevăr, perseveranța și răbdarea sunt cheile, mai ales într-un proces atât de solicitant precum redactarea tezei.
Chiar dacă e un drum plin de suișuri și coborâșuri, important e să-ți păstrezi în minte motivul pentru care ai început și rezultatul final, chiar dacă pare departe acum. Uneori, puțină auto-compasiune și acceptare a stărilor temporare pot face minuni, pentru că nu suntem mașini, ci oameni.
Mi se pare foarte util ceea ce ai menționat despre divizarea muncii și gestionarea etapelor: toate aceste mici pași continui, generând progresul și menținându-ți motivația. De asemenea, îți recomand să ai și momente de reflecție asupra progresului, chiar dacă e vorba de realizări mici, ca să-ți menții încrederea.
Și, dacă pot să-ți dau un sfat personal, încearcă uneori să te recompensezi pentru succese mici, pentru că asta ajută la consolidarea motivației și a stării mentale. Ai grijă de tine, pentru că și sănătatea mentală și echilibrul emoțional sunt fundamentale în aceste perioade solicitante.
Oricând, aici suntem să ne sprijinim unii pe alții. Îți doresc multă forță, răbdare și, mai ales, bucurie în procesul acesta. Suntem împreună în toate!