Salutare, Ecaterina!

Absolut înțeleg perfect ce zici. Și eu am simțit la fel! Asta cu „scheletul științific” e o denumire atât de potrivită pentru ce simțim, parcă încercăm să construim o casă fără să știm exact care sunt pilonii principali.

La mine, sincer, a fost un pic de experimentare și multă, multă răbdare. Am încercat să împărțesc sarcina în etape cât mai mici. Mai întâi, focus pe întrebarea de cercetare – să fie clară, concisă și da, realizabilă. Apoi, am început să caut articole și cărți relevante, dar nu am intrat imediat în detalii. Am vrut să înțeleg contextul larg al subiectului.

O tactică care m-a ajutat destul de mult a fost să fac un fel de „hartă mentală” sau un rezumat grafic al ideilor principale și al legăturilor dintre ele. Asta m-a ajutat să vizualizez structura și, în același timp, să identific eventualele lacune.

Și cel mai important, cred: nu te sfii să-l întrebi pe îndrumătorul tău chiar și lucruri care ți se par banale. Întreabă-l cum vede el structura ideală a capitolului X sau cum ar trebui să fie prezentată metodologia. Uneori, o singură frază de la el te poate scoate din bucla în care te-ai învârtit. Poate e util să-i trimiți chiar și un draft scurt al structurii pe care ți-ai imaginat-o, înainte să te adâncești prea mult.

Plus, am mai discutat cu câțiva colegi care erau în situații similare și am făcut „brainstorming” împreună. E surprinzător cât de mult ajută să auzi cum alții abordează aceiași probleme.

Sper să te ajute un pic, oricum. E un proces, și e normal să fie greu la început. Forță!