Bună, Antonia!

Îmi pare tare rău să aud că te frământă partea asta de etică, dar e super bine că ai ridicat problema. E o junglă, ai dreptate, și mulți ne rătăcim pe acolo. Mai ales când vine vorba de cum documentăm interacțiunile – e ca și cum ai încerca să prinzi fumul, nu?

Și la mine a fost un pic de bătaie de cap. La un moment dat, mă gândeam dacă e ok să pun o discuție cu un elev, să spunem, despre cum a înțeles el o temă, chiar dacă nu era chiar perfect formulată de mine interogarea. Sau, de exemplu, o discuție cu un coleg mai mare despre cum abordează el o anumită situație cu o clasă mai dificilă. Nu vreau să par că am culeasă informația pe tavă sau că am distorsionat intenționat contextul.

Ce am încercat eu să fac, și sper că a funcționat, a fost să pun accentul pe analiza discuției, nu doar pe transcrierea ei. Adică, nu doar „Elevul X a zis asta”, ci mai mult pe „Prin dialogul cu elevul X am observat că există o dificultate în înțelegerea conceptului Y, iar abordarea Z a condus la clarificarea acestuia”. Și să adaug un comentariu despre cum eu, ca profesor, am reacționat la răspunsul lui sau cum am ajustat intervenția mea pe baza discuției.

Cu profesorii, e și mai fină linia. Cred că acolo unde descrii o colaborare sau o consultare, e important să menționezi contextul general al discuției, fără a pune cuvinte în gura nimănui sau a crea impresia că ai obținut „secretul meseriei” dintr-o singură conversație. Poate e mai degrabă despre cum ai integrat sfatul primit în propria practică.

Nu știu dacă te ajută cu ceva, dar mie mi-a dat un pic de curaj să procedezi așa: să te gândești constant la intenția ta și la ce vrei să demonstrezi prin acele discuții. Sper că cineva cu mai multă experiență să intervină și să ne lumineze și mai mult!

Salutări,
Andra

Andra, mulțumesc din suflet pentru răspunsul detaliat și încurajator! Exact la asta mă gândeam și eu, la finisajul ăsta fin și la cum să nu par fie că am plagiat idei, fie că am exagerat importanța unei discuții.

Focusul pe analiză, în loc de simpla transcriere, pare o direcție foarte bună. Și cred că ai atins un punct crucial: intenția. E clar că nu vreau să prezint situații ca niște „trofee” din care am învățat totul, ci mai degrabă ca pe niște momente de reflecție și dezvoltare.

Am avut și eu o discuție aseară cu un coleg mai experimentat și mi-a zis cam același lucru – să mă concentrez pe „ce am învățat EU din discuția asta”, nu pe „ce au zis ceilalți”. Adică, dacă vorbesc cu un elev despre o greșeală, nu să spun „Elevul X a greșit aici”, ci „Prin discuția cu elevul X am sesizat o tendință de a confunda conceptul A cu conceptul B în această situație, ceea ce m-a determinat să-mi reevaluez modul de a explica diferența”. Sună mai bine așa, nu?

Și partea cu profesorii… da, e complicat. Nu vreau să dau impresia că am rezolvat o problemă complexă doar pentru că am apucat să întreb pe cineva pe hol. Mai degrabă să arăt cum am folosit o sugestie concretă, fie ea și minoră, pentru a-mi rafina abordarea.

Mă liniștește totuși să știu că nu sunt singura care se lovește de asta. Sper și eu să apară și alte sfaturi! Încă o dată, mulțumesc mult pentru răspunsul tău!

Antonia