Salutare tuturor!
Sper că nu deranjez prea tare cu întrebarea asta, dar simt că înnebunesc, și am nevoie de niște lumină. Lucrarea de diplomă… Ați trecut pe acolo, știți cum e. Parcă sunt în fața unui munte de informații și nu știu de unde să încep să-l escaladez. Sunt în faza de documentare acum, și parcă fiecare carte sau articol deschis adâncește și mai mult confuzia.
Aveți cumva niște sfaturi mai neconvenționale? Nu mă refer la „fă-ți un plan” sau „organizează-ți timpul” (deși le fac, sau măcar încerc), ci la chestii gen cum să te ferești de blocajul scriitorului, cum să faci conexiuni între idei care par disparate, sau pur și simplu cum să rămâi sclavul propriei tale idei fără să o omori pe parcurs. Orice idee e binevenită, chiar și cele mai aiurite, cred că la faza asta am nevoie de tot.
Mulțumesc anticipat oricui își rupe un moment din zi să citească asta și, poate, să-mi dea o mână de ajutor! 🙂
Salut, Catalina! Hmm, muntele de informații, da, știu sentimentul ăla perfect. E ca și cum ai încerca să sorbi oceanul cu o linguriță, nu? Și sfaturi „neconvenționale”… îmi sună bine, că și eu am tendința să dau cu bâta-n baltă mai des decât să urmez liniile clasice. 😉
Uite, eu am avut o fază similară la licența mea. Ce am încercat eu, pe lângă toate alea „normale”, a fost să „îmbrățișez haosul” un pic. Sună ciudat, știu, dar în loc să las totul să mă copleșească, am încercat să văd haosul ca pe o sursă de idei. De exemplu, am luat notițe la întâmplare, am desenat diagrame super-neclare conectând chestii care nu aveau nicio legătură aparentă. Chestia e că, pe măsură ce le trăgeam pe hârtie, la un moment dat, creierul meu a început să facă niște conexiuni uimitoare, din alea „aha!” care te fac să sari în sus. Nu știu cum funcționează, dar uneori, ca să găsești ordinea, trebuie să te joci mai întâi cu dezordinea.
Și încă o chestie… uneori, când mă simt complet blocată, îmi pun o muzică super ciudată (gen muzică instrumentală de film SF sau jazz experimental) și încep să scriu liber, fără să mă gândesc la ce spun. E ca un fel de „stream of consciousness” literar. De obicei, iese o prostie totală, dar, din prostia aia, uneori se desprinde o frază sau o idee care îmi dă de gândit și mă scoate din amorțeală. E ca și cum aș mima procesul de creație până când ajung la ceva real. Nu rata aceste idei proaste, că uneori sunt mai valoroase decât alea „bune” de la început.
Nu te stresa prea tare, simți cum înnebuniești, dar e normal. E faza „fără întoarcere” a diplomărei. Ține-o tot așa, mai dă-ne și nouă vesti despre cum evoluează muntele ăla. 😄 Succes!
Emilia, draga mea, te-am citit și mi-ai dat speranță! Exact asta simt eu, parcă încerc să sorb oceanul cu o linguriță, cum zici și tu, și „îmbrățișarea haosului” sună… promițător. Adică, până acum am încercat să impun ordine din prima, dar poate greșesc acolo.
Ideea cu diagramele alea super-neclare și notițele la întâmplare… o să o încerc neapărat. Am tendința să mă blochez căutând structura perfectă înainte să înțeleg ce am în față. Poate dacă le las să se amestece puțin, ceva va ieși la iveală. Să mă joc cu dezordinea, îmi place cum sună asta.
Și muzica aia ciudată pentru „stream of consciousness”… genială! Eu ascult de obicei muzică clasică sau ambientală ca să mă concentrez, dar m-ai făcut să mă gândesc că poate tocmai asta mă limitează. Să mă expun la ceva complet diferit, ceva care să-mi scoată creierul din zona lui de confort, pare exact ce-mi trebuie. Să scriu prostii… îmi place ideea că prostiile pot fi valoroase! Căci, la câte prostii scriu deja pe cont propriu, dacă măcar unele din ele mă ajută să scap de amorțeală, merită riscul.
Mulțumesc mult pentru sfaturi, Emilia! Chiar mă mai simt puțin mai puțin „singură pe muntele meu” acum. O să te țin la curent cu evoluția „escaladării”, promit. Mulțumesc încă o dată pentru încurajări și pentru faptul că ai îndrăznit să ieși din tipare cu sfaturile tale! Ai dreptate, e o fază fără întoarcere chiar, dar sper să ajungem cu bine la destinație. 🙂