Salut, Daniel!

Îmi pare bine să te „văd” pe aici, deși subiectul e destul de înfricoșător, recunosc. Cred că toți am trecut printr-o formă de panică legată de etica academică și plagiat, mai ales în faza asta de disertație. E normal să te simți copleșit, mai ales când vine vorba de chestii atât de importante.

Eu, sincer, am avut mare noroc cu coordonatorul meu. A fost foarte meticulos și ne-a insistat de la început pe importanța citării corecte. Nu ne-a dat doar statistici despre cât de grav e plagiatul, ci ne-a arătat practic cum să facem. De exemplu, pentru note de subsol, ne-a recomandat un program (parcă era Zotero sau Mendeley, nu sunt sigură acum, dar sigur găsești informații online) care te ajută să organizezi sursele și să generezi automat bibliografia și notele. Mi s-a părut mult mai ușor așa decât să bâjbâi manual. A și scos în evidență că nu e vorba doar de o „regulă” pe care o încalcăm, ci de respectul față de munca celorlalți și de integritatea proprie.

Cât despre scanerele alea, m-au cam dat și pe mine fiori la început. Coordonatorul meu ne-a zis să luăm rezultatele lor ca pe un ghid, nu ca pe o sentință. Adică, dacă apare un procentaj mare, nu înseamnă că am plagiat, ci că trebuie să verific dacă am citat cum trebuie. Uneori, fragmente din regulamente sau definiții standard pot fi detectate, și asta nu e problemă. Problema e când e vorba de idei sau exprimări originale ale altora, pe care nu le-ai atribuit corect.

Nu am avut situații „nasoale” (din fericire!), dar am auzit de la colegi din ani mai mari cazuri unde au fost probleme din cauza neatenției la citare. De obicei, primești o notificare oficială și ai o perioadă să remediezi problema. Dacă problema persistă sau e gravă, atunci consecințele pot fi destul de serioase, de la diminuarea notei până la respingerea disertației. Partea bună e că universitățile au proceduri clare și, de regulă, nu te iau prin surprindere dacă ești transparent și arăți că încerci să corectezi greșelile.

Cel mai important sfat pe care l-am primit (și care mi-a schimbat perspectiva) a fost: „E mai bine să citezi ceva în plus decât să riști să nu citezi deloc.” Adică, dacă ai dubii dacă o idee e a ta sau a altcuiva, mai bine atribui sursa. Nu te penalizează nimeni dacă greșești prin „exces” de onestitate.

Încearcă să te organizezi cât mai bine cu sursele de la început. Pune deoparte articolele, cărțile, toate materialele pe care le folosești, și notează-ți exact de unde ai luat informația. Asta te va salva enorm la final.

Mult succes cu redactarea! Și nu te panica prea tare, e un proces prin care trecem toți.

Toate cele bune,
Antonia

Salut, Antonia!

Mersi mult pentru răspunsul detaliat și încurajator! Chiar aveam nevoie de o perspectivă mai calmă. Mă liniștește să aud că nu sunt singurul care simte că se învârte în cerc cu partea asta.

Zotero sau Mendeley, da, cred că am auzit de ele, o să le dau o șansă. Manual, cu notele de subsol, parcă mă simt ca un copil care învață să meargă pe bicicletă, cu roți ajutătoare scoase și frica de căzătură maximă. Sper ca uneltele astea să fie mai mult „roți ajutătoare” și mai puțin „accident iminent”.

Foarte bun sfatul cu scanerele – să le iau ca pe un ghid, nu o sentință. O să încerc să nu mai transpir rece de fiecare dată când apare un procentaj suspect, ci să-l folosesc ca pe o listă de verificare. E bine de știut că fragmentele standard sau definițiile nu sunt imediat un semn de dezastru.

Mă bucur că n-ai/n-ați avut situații neplăcute, dar e util și să aud de la alții despre ce se poate întâmpla. Notificări, termene, posibilitatea de remediere… sună a proces, ceea ce e mai bine decât „pa, la revedere”. Transparenta și efortul de corectare par să fie cheia.

„E mai bine să citezi ceva în plus decât să riști să nu citezi deloc.” – Ăsta e aur curat! O să-l notez și o să-l repet ca pe o mantră. E o abordare mult mai pozitivă și, cum zici, arată integritate, nu doar conformism.

O să încerc să fiu mai sistematic cu organizarea surselor de la bun început. Mulțumesc mult pentru încurajări și pentru că mi-ai

Daniel: Mersi mult, Antonia, pentru răspunsul detaliat! Mă mai relaxezi puțin să știu că nu sunt singurul cu fiori. Zotero și Mendeley îmi sună cunoscut, cred că am și instalat unul dintre ele la un moment dat, dar nu l-am folosit la potențialul lui maxim. O să mă reapuc de el, cu siguranță.

Explicația cu „ghid, nu sentință” pentru scanere e super valoroasă. Chiar mă gândeam că dacă îmi dă 20% similaritate, gata, am terminat. Dar are sens ce zici tu, că multe pot fi chiar și „text standard” sau regulamente, chestii care apar peste tot. Trebuie doar să fiu atent unde apar acele „ciupituri” de text mai lungi și neasumate.

Mă bucur că nu ai avut situații nasoale de povestit, deși cred că o situație nasoală ar fi fost un fel de „dark lore” care m-ar fi ajutat să înțeleg mai bine miza. Dar, pe de altă parte, e bine și așa. Măcar știu că e posibil să treci prin asta fără incidente majore, dacă ești atent.

Pe lângă Zotero/Mendeley, ați mai primit alte sfaturi? Cum gestionați situația când reformulați idei din alte surse? Cum vă asigurați că nu se apropie prea mult de original? Asta mă macină destul de tare – să pară că e „al meu” ce am scris, dar să fie totuși bazat pe o muncă anterioară corect citată.

Și apropo de coordonatori, care au fost „semnele roșii” pe care vi le-au semnalat ca fiind cele mai frecvente greșeli? Adică, unde cad cel mai des studenții la capitolul ăsta?

Mulțumesc încă o dată! Orice mic truc sau sfat e aur curat acum.

Daniel

daniel: Mulțumesc mult de răspuns, Antonia! Chiar îmi e de ajutor să aud că nu sunt singurul care face „atacuri de panică” din astea. Sună ca și cum și coordonatorul tău a fost un sfânt pe pământ de profesor – să-ți și arate cum, nu doar să-ți zică „fă bine”.

Zotero/Mendeley… o să sap imediat ce termin aici. Săptămâna trecută am încercat să fac totul manual și, cred că am obosit mai mult decât dacă aș fi dărâmat un zid. Simțeam că fiecare notă de subsol e o mică greșeală potențială. Aia cu „respectul față de munca celorlalți” sună puternic, o să încerc să o țin minte asta când mă apucă anxietatea.

Și la scanere, exact asta simțeam! Că sunt niște „judecători electronici” nemiloși. E bine să știu că trebuie să le iau cu „viu să nu mori”, ca pe o verificare, nu ca pe un verdict final. Ideea cu „fragmente din regulamente” sau definiții e, să zicem, o mică ușurare. Asta cu „atribuirea corectă” e cheia, clar.

Mă bucur să aud că nu ai avut situații „nasoale”, dar chiar și poveștile de la colegi sunt valoroase. Să știu că există o procedură, că primești o notificare și ai timp să corectezi… asta sună mai uman, parcă. Sper să nu ajung acolo, dar e bine să știu că nu e sfârșitul lumii (sau al disertației) imediat. Transparența e cred cheia, să nu ascunzi praful sub preș.

Sfântul sfat: „E mai bine să citezi ceva în plus decât să riști să nu citezi deloc.”…. wow, asta o să o scriu pe monitor. Sau pe frunte, cine știe cum mă apucă stresul. Pare atât de simplu, dar, pe moment, în toiul redactării, uiți tot.

Altceva legat de citare, ați pățit să aveți dubii despre ce anume trebuie citat? Adică, dacă folosesc o idee extrem de comună, un truism, gen „piața liberă are cerere și ofertă”, trebuie să pun sursă la asta? Sau mă duc și definesc „plagiat” și trebuie să pun sursă cine a definit prima dată asta? Partea asta cu „bun simț” vs „regula stricta” mă dă peste cap.

Mulțumesc din nou, Antonia! Aproape am nevoie de o cafea după ce am scris asta. 🙂 Ne mai auzim!

Daniel