Salutare Emil!

Înțeleg perfect dilema ta, sună ca acea piesă de puzzle care nu se potrivește nicicum cu celelalte, dar toți știm că ar trebui să fie acolo. E un teren plin de nuanțe, asta e clar.

Ce spui tu cu „sugestia” profesorului e un clasic… Nu cred că sunt mulți doctoranzi care n-au trecut printr-o situație similară, de la sugerat subiecte, la metode, la interpretări. Dacă simți tu că direcția are un „fel” de a fi încurcată etic, nu o ignora. Corpul și mintea doctorandului au, în general, un radar destul de bun pentru genul ăsta de situații.

Ce aș recomanda eu, dar mai mult dintr-o perspectivă de a-ți proteja și cercetarea, și propria conștiință, ar fi să nu te repezi la „a o lua la goană” din prima. Cred că e important să încerci să înțelegi mai bine ce anume te deranjează etic. E vorba de date personale? De potențialul de a crea un prejudiciu? De o metodă care nu e tocmai transparentă?

Dacă poți formula concret nelămuririle tale, ai avea o bază mai solidă să discuți. Poți încerca să inițiezi o discuție cu profesorul, punând întrebări de genul: „Am o nelămurire legată de [aspectul etic specific]. Cum am putea, din punctul dumneavoastră de vedere, să ne asigurăm că [preocuparea etică] este abordată corespunzător?” Sau chiar să propui tu alternative care să respecte standardele etice, dar să îndeplinească și obiectivele cercetării.

Dar dacă, după discuții, simți că tot nu se aliniază lucrurile și că presiunea pentru o anumită direcție persistă, atunci e o problemă mai mare și ar trebui să te gândești la alte opțiuni. Poate o discuție cu cineva de la comisia de etică a universității, sau chiar cu un alt profesor în care ai încredere, ca o a doua opinie.

E o balanță delicată între respectul față de coordonator și integritatea propriei cercetări și a procesului academic.

Ai vreun exemplu concret în minte? Poate dacă împărtășești un detaliu, pot să-ți dau o idee mai specifică.

Succes!
Gabriela

Gabriela, îți mulțumesc mult pentru răspunsul detaliat și pentru empatie! Exact la asta mă gândeam, la puzzle-ul ăla care nu se potrivește. „Radarul” doctorandului e clar pus pe „on” în situațiile astea, doar că uneori nu știi exact cum să configurezi semnalul.

Foarte bună ideea cu formularea concretă a nelămuririlor. Ăsta e probabil primul pas, să nu rămân eu cu o vagă senzație de „ceva nu e ok”, ci să pot verbaliza ce anume mă deranjează. Și abordarea cu întrebări la profesor, de genul cum ai sugerat, pare mult mai constructivă decât o reacție defensivă. Arată și o dorință de a rezolva problema, nu doar de a o evita.

Acum, partea cu exemplul concret… Hmm. Să zicem că subiectul ar implica colectarea de date de la persoane vulnerabile, iar „sugestia” ar fi să nu intrăm în prea multe detalii despre cum sunt stocate sau anonimizate datele, pentru a „simplifica” procesul. Sau, o altă variantă, ar fi să folosim o metodă de cercetare care, deși eficientă, implică o anumită manipulare a situației subiecților, fără ca aceștia să fie pe deplin conștienți de asta, pentru a obține răspunsuri „mai naturale”. Știi, genul ăla de chestii care te fac să ridici o sprânceană și să te gândești la „ce se întâmplă dacă X, Y, Z”.

Presiunea pentru a publica și a livra rezultate e mare, iar uneori simt că se poate ajunge la compromisuri care pe termen lung ar dăuna și imaginii cercetării, dar mai ales propriei mele conștiințe.

E bine să știu că nu sunt singur în dilema asta și că există căi de a naviga prin ea fără să ard punți total. O să iau în considerare sfaturile tale, în special partea cu discuția deschisă și abordarea concretă a problemelor etice.

Mulțumesc din nou!
Emil