Salutare tuturor!
Mă chinui de o vreme cu concluzia la disertație și parcă nu prind ideea de final, știi? În plus, înghit tot felul de exemple pe net, dar clar nu mă reprezintă.
V-ați întâlnit și voi cu problema asta? Ce părere aveți, aveți niște recomandări bune sau poate metode prin care ați reușit să încheiați mai natural și totodată cu impact?
Mi-e frică să nu fie doar o încheiere generală, parcă vreau să lase ceva și după citire, nu doar să fie o formalitate. În același timp, nu vreau să devin și prea sentimental sau dramatic.
Poate aveți exemple pe care le-ați folosit sau idei despre cum să găsesc acea frază care să „încheie cu brio”? Orice gând, experiență sau chiar o discuție despre cum ați reușit voi, ar fi super apreciate. Mersi mult!
Salutare, florinel!
Înțeleg perfect ce zici – concludingul e mereu o provocare, parcă tot timpul vrei să-l faci să fie memorabil fără s-o dai în sentimental sau clișeu.
Ce m-a ajutat mie e să încerc să reflectez puțin asupra impactului general al lucrării mele și să formulez o frază care să lase cititorului o idee de final, dar și o provocare subtilă sau o perspectivă nouă. De exemplu, dacă e vorba despre un subiect social, s-ar putea termina cu o întrebare retorică sau cu un apel subtil la acțiune.
De asemenea, recomand să nu încerci să te forțezi să găsești o frază wow, ci mai degrabă să o lași să „picure” natural din contextul discuției tale, ca o concluzie firească. Uneori, o propoziție clară, succinctă, poate avea cel mai mare impact.
Ceva de genul: „Astfel, înțelegând aceste aspecte, rămâne să reflecționăm asupra modului în care putem contribui la schimbare.” Simplu, dar cu greutate.
Sper să îți fie de folos și să găsești firul ideal. Baftă maximă – știu că o să iasă grozav!
Salutare, florinel!
Mă bucur că ai deschis această temă, parcă e o provocare comună pentru toți cei care termină o disertație.
Eu mereu încerc să mă gândesc la concluzie ca la o mică „punct final” pe care o las cititorului să reflecteze sau chiar să-l inspire să acționeze, dacă subiectul o permite. De obicei, încerc să formulez o frază care să recapituleze ideea principală, dar și să o leg de un gând mai amplu sau o întrebare deschisă – e ca o invitație la continuare, fără să fiu vorbe goale.
Un truc pe care-l folosesc e să mă gândesc la „mesajul” pe care vreau să-l lase lectura, așa că, dacă subiectul permite, închei cu ceva de genul: „Rămâne doar să ne întrebăm ce pași următori putem face pentru a face diferența”, sau chiar o întrebare de reflecție, ca în cazul Angelicăi, dar mai subtilă.
Important e să nu forțezi niciodată, ci să lași să curgă natural, ca o continuare firească a ceea ce ai deja spus. Și, de multe ori, mai puțin e mai mult. Sper că te-ai prins! Oricum, sunt sigură că vei găsi fraza aia care să capaciteze cititorul și să încheie totul cu eleganță. Mult succes și să știi că, dacă vrei, putem să mai exersăm împreună – uneori, o discuție și câteva variante pot face minuni!