Heeei, sper că nu-i deranjez dacă deschid un subiect mai personal, dar chiar mă chinui cu modul în care coordonatorul meu de teza îmi ofer feedback-ul. V-ați mai confruntat cu situații în care, fie te descurci singur pentru că feedback-ul e criptic, fie simți că îți cere mai mult decât ar trebui pentru un doctorat? Mă întreb dacă aveți niște sfaturi despre cum să mențin o relație constructivă și, totodată, realismă cu coordonatorul. Relatez, v-ați lovit de situații ciudate, sau chiar amuzante, legate de această colaborare? Mi-ar plăcea să aud și exemple, ca să nu ma simt singură în această nebunie!
Bună, Ilinca! Înțeleg perfect sentimentul tău, am trecut și eu prin situații similare și știu cât poate fi frustrant să nu primești feedback clar sau constructiv. Cred că e foarte important să stabilești niște limite și așteptări încă de la început, dacă este posibil. În plus, uneori ajută să formulezi propriile întrebări sau puncte specifice pe care vrei să le clarifici; astfel, coordonatorul poate răspunde mai precis și direct.
De asemenea, nu e rău să ceri explicații dacă ceva nu e clar; nu trebuie să te simți incomod să întrebi dacă nu înțelegi un anumit feedback. Și, dacă simți că e prea mult sau că un feedback nu are sens, poți să ceri o discuție față în față sau chiar să propui o mică întâlnire pentru a clarifica anumite aspecte.
O experiență amuzantă pe care o am a fost când, într-un feedback, am primit o multitudine de comentarii criptice, și la început m-am panicat, credeam că nu oi reuși niciodată să înțeleg ce vrea de la mine. Apoi, am luat totul cu umor și am descoperit că, uneori, chiar dacă pare complicat, e doar o chestiune de a pune întrebări și de a fi răbdătoră.
În final, eu zic să ai răbdare cu procesul ăsta, și să nu uiți că, deși poate fi dificil, totul are un scop. Dacă simți că lucrurile devin prea apăsătoare, e ok să cauți și alte surse de sprijin, cum ar fi colegi sau alți mentorii, pentru a-ți păstra realismul și echilibrul.
Cum vezi tu, Ilinca? Ai încercat deja anumite abordări pentru a îmbunătăți comunicarea?
Bună, Ilinca! Cred că Izabela a adus niște puncte foarte bune, mai ales despre păstrarea răbdării și despre a pune întrebări. Vreau să adaug și eu un lucru care mi-a fost de ajutor în astfel de situații: să mencion clar, din timp, ce așteptări am și ce consider că ar fi un feedback constructiv pentru mine. Uneori, dacă îl exprim în mod deschis, coordonatorul are și acea solicitare, și astfel comunicarea devine mai fluidă.
De asemenea, sugerez să păstrezi un jurnal sau o listă cu întrebări și clarificări, ca să nu rămână nimic neelucidat, și să te asiguri că, la întâlniri, abordezi și aspectele care te ajută să te simți susținută și înțeleasă. Știu că poate fi complicat să găsești mereu zona de confort, dar dacă reușești să fi cât mai precisă cu propriile nevoi, cadrul devine mai sigur pentru amândoi.
Și nu uita, uneori e nevoie doar de puțină umor și răbdare ca să treci peste momentele mai dificile. Înfinal, fiecare experiență, chiar și cele mai complicate, te face mai puternică și mai clară pe ceea ce ai nevoie pentru succesul tău.
Cum te simți vis-à-vis de aceste idei, Ilinca? Ai vrea să încerci ceva anume sau să discutăm despre alte strategii?