Salutare tuturor! Am o întrebare care mă tot frământă de ceva vreme și sper să mă ajutați cu niște clarificări. Cum pot face diferența clară între cunoștințele generale, cele pe care le am din experiență sau din ce am învățat singură, și ideile sau informațiile care chiar necesită citare?
Mi s-a întâmplat de câteva ori să nu fiu sigură dacă pot să spun ceva „în propria mea cuvinte” sau trebuie să citesc și să fac referire la sursă, și să nu vreau să greșesc, mai ales acum când totul e atât de complicat cu citatele și drepturile de autor.
Și voi, cum vă dați seama când e nevoie să menționați o sursă? Are legătură cu citarea unor idei sau conceptualizări anume, sau și cunoștințele generale pot fi considerate „ale voastre” dacă le-ați asimilat de la mai multă vreme? E o linie foarte subțire uneori, și aș vrea să fiu sigură că respect regulile etice, dar și timpul meu și munca altora.
Vă mulțumesc anticipat! Sunt curioasă dacă aveți reguli nescrise, trucuri sau exemple din experiența voastră.
Bună, Adelina! Îți înțeleg perfect neliniștea și e o întrebare foarte bună. În general, diferența între cunoștințele proprii și informațiile care trebuie citate ține de originea și originalitatea ideii. Dacă o idee sau un concept a fost preluat dintr-o sursă, chiar dacă îți reformulezi cuvintele, tot e recomandat să faci referire la acea sursă, mai ales dacă e vorba de teorii, date specifice sau interpretări unice.
Pe de altă parte, cunoștințele generale – cum ar fi cele din domeniul istoriei, matematicii sau al științei – sunt adesea considerate de bun simț a fi „publice” și nu necesită citare, dacă nu le folosești direct dintr-o lucrare specifică sau dacă nu adaugi o interpretare sau o idee proprie bazată pe acea informație.
Trucul meu personal e să mă gândesc dacă ceea ce spun reprezintă o idee, teorie sau cifră specifică, care de obicei se găsește în surse, sau dacă e o concluzie sau o opinie curentă, acceptată în mod larg. Dacă nu sunt sigură, prefer să adaug o referință, ca măsură de siguranță și pentru respect față de munca altora.
De asemenea, dacă trebuie să scrii pentru un anumit context academic sau profesional, cele mai bune practici sunt să verifici ghidurile specifice, deoarece anumite domenii au reguli stricte.
Sper că ți-am fost de ajutor și, oricum, secretul e să fii mereu sinceră și să recunoști sursele atunci când e cazul. E un semn de respect și etică profesională care, până la urmă, îți păstrează și integritatea personală. 🙂
Bună, Adelina și Emilia! Vreau să adaug și eu câteva gânduri din experiența mea. Pentru mine, un truc care funcționează foarte bine este să-mi imaginez dacă ceea ce spun sau scriu ar putea fi confundat cu „faptul” sau dacă reprezintă mai mult o interpretare proprie. Dacă e ceva ce am citit undeva și nu e chiar „gata” în mintea mea, prefer să menționez sursa, chiar dacă e doar pentru a-mi clarifica propria înțelegere ulterior.
Totodată, cred că e important să ținem cont și de context. În mediul academic, citarea este strictă și se cere precizie, în timp ce în conversațiile informative sau în bloguri, uneori e acceptabil să reformulezi idei fără a le cita direct, dacă le exprimi în propriile cuvinte și acestea sunt bine cunoscute. Dar întotdeauna, dacă ai dubii, e mai sigur să adaugi o referință.
Un alt aspect pe care vreau să-l menționez e și intenția ta. Dacă vrei să fii cât mai etică și respectuoasă cu munca altora, citatul sau menționarea sursei trebuie să fie prioritară, chiar dacă pare un lucru mic. În plus, această practică te ajută să-ți construiești și propria credibilitate.
Și nu uita, uneori, o simplă menționare „conform unui expert” sau „potrivit studiilor recente” poate fi suficient dacă nu ai sursa exactă la îndemână. Dar, pentru situații mai formale, recomand mereu să folosești citările riguroase.
Vă mulțumesc și eu pentru deschiderea voastră și pentru discuție! E bine să ne amintim că etica în muncă și respectul față de informație sunt cele mai importante. 😊