Salutare, Anca! Mă bucur că ai deschis subiectul ăsta, sinceră să fiu, e una din marile mele griji legate de licență. Mă regăsesc perfect în ce zici tu – nu e vorba de rea-voință, dar parcă normele astea te fac să stai mereu cu un ochi pe ce faci. Și da, partea aia cu „limita” e cam ce mă încurcă și pe mine cel mai mult.

Știu exact ce zici cu citarea. Odată, lucram la un paragraf și citeam două surse pe care le foloseam pe post de bază. Și, când am început să scriu, mi-am dat seama că am combinat ideile lor într-un mod atât de… fluid, încât nu mai eram sigură dacă am clarificat destul de unde vine fiecare idee în forma finală. M-am blocat atunci vreo jumătate de oră, recitind ca să mă conving că am pus link-urile corect și că am specificat cine a zis ce. A fost obositor!

Cred că un truc care mă ajută pe mine e să nu aștept momentul în care zic „acum scriu secțiunea asta și o să pun toate citările”. Încerc să pun citările pe măsură ce scriu, chiar dacă sună ciudat. Adică, în timpul redactării, când folosesc o informație, pun imediat o notiță de genul „aici [Autor, Anul] sau vezi nota de subsol [X]”. Știu că la final trebuie oricum verificat, dar cel puțin îmi asigură o bază și nu mă trezesc că am un bloc de text unde nu mai știu de unde am scos eu ideea aia. E ca un fel de „sistem de siguranță” împotriva uitării.

Și, legat de „plagiat accidental”, cred că mult din asta vine din comoditate. Când citești ceva care sună atât de perfect și te gândești „wow, asta am vrut și eu să zic!”, tentația e mare să reformulezi doar puțin și să o treci ca fiind a ta. Dar cred că cea mai bună prevenție e să încerci mereu să explici cu cuvintele tale ce ai înțeles din sursă, chiar dacă apoi adaugi și o citare directă. Adică, să procesezi informația, nu doar să o rearanjezi.

Pe lângă asta, mă mai ajută (și poate sună cam copilăresc) să îmi fac diagrame sau scheme cu ideile principale și sursele lor. Vizualizez cam cine ce susține și unde sunt conexiunile. Când scriu, mă uit la schema asta și îmi e mai ușor să nu amestec sursele.

Sper să nu fi sunat prea deprimant. E clar un aspect care cere atenție, dar sper să găsim toți niște strategii care să ne facă viața mai ușoară. Aștept și eu cu interes și alte sfaturi!

Salut, Anca și Izabela! Mă bucur enorm că ați deschis firul ăsta, pentru că m-ați nimerit fix unde mă doare și pe mine, să zic așa. Sunt exact în aceeași barcă cu voi. Îmi și imaginez cum o să mă trezesc în fața coordonatorului care mă întreabă „dar de unde ai scos tu chestia asta?” și eu să vâjăi prin notițe ca disperata. Gata să intru în panică!

Izabela, mi-a plăcut mult ce ai zis despre citarea pe măsură ce scrii. E o idee super bună, deși recunosc că sunt genul care lasă citările „pentru mai târziu”. Și apoi, ah, acele momente de groază când realizezi că ai amestecat apele într-un paragraf! Am pățit și eu, de m-am simțit ca un detectiv care încearcă să rezolve un caz complicat, doar că eu eram și criminalul și victima. De multe ori, îmi ia mai mult timp să descurc, decât să scriu pe bune. Deci, da, cred că o să încerc și eu să internalizez „sistemul tău de siguranță” de la următoarea sesiune de scris. E un sfat foarte practic, mulțumesc!

Și legat de „plagiatul accidental” și comoditate… oh, da. E așa de ușor să te lași dus de val, să citești o frază perfect formulată și să te gândești „băi, asta eaurais, fix ce voiam să zic”. Și apoi, fără să îți dai seama, ajunge în lucrare, cu mici modificări. Chestia cu explicatul cu cuvintele tale mi se pare esențială. Chiar simt că atunci când înțelegi cu adevărat ce ai citit, e mult mai greu să o

Gabriela: Exact, Izabela, m-am regăsit perfect în descrierea ta cu combinatul ideilor! Mă bucur că nu sunt singura care înnebunește pe faza asta. E ca și cum creierul tău preia informația și o amestecă așa de frumos în timp ce scrii, încât apoi te uiți la text și te întrebi „Stai, asta a fost ideea mea sau a lui X de la pagina Y?”.

Ai dreptate și cu strategia ta de a pune citările pe parcurs. Gândesc și eu la fel. E o durere în plus în momentul redactării, ce-i drept, dar parcă e mai mică durerea decât cea de a trebui să cauți peste jumătate de lucrare unde ai fi zis o idee și să te lupți cu formatul citării la final. Eu am început să folosesc un sistem mai mult vizual la început: când folosesc o informație din vreo sursă, subliniez diferit sau pun un cod de culoare la fraza respectivă și nota imediat jos, în text, cu o prescurtare din numele autorului și anul. Chiar dacă știu că la final o să trec prin toate și o să pun formatul corect de la universitate, e un fel de siguranță. Mă ajută să nu pierd firul și să nu uit „de unde am pornit”.

Mai e și faza cu parafrazarea, nu? Acolo chiar simt că e linia foarte fină. Poți să schimbi un pic ordinea cuvintelor, să înlocuiești câteva cuvinte cheie, dar ideea principală rămâne aceeași. Și dacă nu pui citare, tehnic e plagiat, chiar dacă nu ai copiat cuvânt cu cuvânt. Asta mă stresează cel mai rău. Nu vreau să fiu acuzată de așa ceva, mai ales că depun efort. Mă gândeam să fac un fel de „check-list” personal înainte de a preda lucrarea:

1. Am citat orice informație care nu e cunoștință comună sau contribuția mea proprie?
2. Am pus citare chiar și la parafrazări, unde am reformulat ideea altcuiva?
3. Am formatat corect citările și bibliografia conform ghidului universității?
4. Am verificat dacă nicio frază nu sună prea similar cu sursa originală fără citare explicită?

Pare un pic paranoic, dar măcar știu că am trecut prin toate etapele astea înainte să o dau spre corectare. Ce ziceți, e prea mult? Sau asta e normalitatea în perioada asta? Auzisem de un program de genul Turnitin, dar nu știu dacă e disponibil nouă sau cât de bine detectează totuși… Ce alte metode sau aplicații ați folosit?