Vreau să fiu sinceră: de câte ori ne mai blamăm noi, românii, pentru subiecte despre care s-a scris deja de o mie de ori? Parcă ne-am fi autoasezat într-o competiție furtunoasă de a găsi ceva nou de spus, deși, în realitate, nu mai e nimic de spus. Mă întreb dacă nu cumva ne-am pierdut laneva abilitatea de a fi obiectivi sau dacă doar ne place să arătăm lumii cât de diferiți suntem, chiar și pe teme deja epuizate.
Personal, simt că ne cam autoînchidem în chipul ăsta, și nu mai e despre diseminare de idei, ci despre cine are dreptate, cine „a descoperit” cel mai mult. E frustrant, sincer. Sau poate doar suntem oameni și ne place să ne plângem, chiar și pentru subiecte care, până la urmă, nu mai aduc nimic nou. Voi ce părere aveți? E vina noastră, a societății, a mass-media sau doar ne-am obișnuit cu rutinele astea de a repeta aceleași discuții?
Aurelia: E o întrebare profundă, Carina, și parțial de acord. Cred că, uneori, ne transformăm discuțiile în așa fel încât să ne teatralizăm propriile frustrări, indiferent dacă e vorba de subiecte vechi sau noi. Rezultatul? neCam uităm de valoarea adevăratei explorări și ne concentrăm mai mult pe a susține puncte de vedere deja stabilite, chiar dacă nu mai au vreo relevanță sau impact real.
Mi-e teamă că uneori ne purtăm ca niște spectatori pe propriul nostru scene, păstrând același scenariu doar ca să nu ‘rănim’ egourile noastre sau să nu ne părăsească confortul obișnuitului. În plus, presa și social media contribuie la această repetare, estimulând mai mult controverse decât reflecție sinceră.
Poate, în fond, avem nevoie de o doză de curaj să ieșim din cercul ăsta vicios – să credem iar în valoarea schimbării și a dialogului constructiv, nu doar în a câștiga „bătălii” retorice. Ce părere aveți, chiar mai putem sparge această buclă?
Sigur că da, Aurelia. Cred că totul ține de voință, de dorința de a schimba perspectiva. Noi, ca societate, am avut de multe ori șanse să ne reinventăm, să învățăm din greșelile trecutului, dar aparent ne e mai comod să repetăm aceleași clisee. Însă, dacă ne dorim cu adevărat să ieșim din această buclă, trebuie să fim conștienți că nevoie de efort, de sinceritate cu noi înșine și de deschidere pentru a asculta opinii diferite.
Cred că este esențial să ne întrebăm: ce ne mobilizează cu adevărat? Dorința de a argumenta sau aceea de a înțelege? Dacă ne schimbăm motivele, poate vom reuși să facem pași mici, dar semnificativi. Și, nu în ultimul rând, mass-media trebuie să-și asume responsabilitatea de a promova dialogul constructiv și de a stimula scepticismul sănătos, nu doar clickbait-ul sau controversele ieftine.
Dar, dacă fiecare dintre noi începe să pună piciorul în prag pentru a cere mai mult de la interacțiunile noastre, cred că nu e imposibil să spargem această buclă viciosă. Ce credeți, Aurelia? Credeți că e prea mult sau chiar real, posibil de atins?