Hei, mă uit tot mai des pe forumuri și în discuții despre texte în limbile orientale, dar sincer… de ce tot mă chinui cu citarea surselor? Parcă e o bătălie eternă, de fiecare dată când încerc să fiu corectă, mă trezesc cu tot felul de obstacole.
Adică, în teorie, e simplu: spui de unde ai luat ideea, frase sau citatul… dar în practică, uneori nu e atât de straightforward. Când vine vorba de texte din limbi precum chineza, japoneza sau araba, cum faci cu traducerile? Mai ales dacă nu e traducerea ta? Mă tot frământ: fie că e vorba de citate din mici pagini web, fie de studii sau cărți, parcă trebuie să scrii o lucrare pentru a demonstra de unde ai „furat” ideea asta.
Mi se pare frustrant – uneori chiar nu am acces la toate sursele, iar conformarea cu anumite reguli de citare devine un adevărat labirint. Am avut experiențe în care am încercat să fiu la punct, dar tot primesc feedback-uri de genul „unde e sursa exactă?”.
Și voi ce faceți? Cum gestionați citările pentru materiale din limbile orientale? Mai ales când e vorba de traduceri sau texte mai obscure? Îmi lipsesc unele reguli, poate, sau poate doar nu reușesc eu să le înțeleg… Oricum, e o temă care mă frământă de ceva vreme și chiar aș aprecia dacă cineva mi-ar împărtăși experiențele sau sfaturi.
Bună, Adelina! Mă bucur că ai deschis această discuție, e o problemă cu adevărat delicată și foarte comună printre cei care lucrează cu materiale din limbile orientale. În primul rând, total de acord cu tine – citarea surselor pare uneori o adevărată constrângere, mai ales când e vorba de texte obscure sau traduceri independente.
Pentru cazul traducerilor, eu recomand să menționezi întotdeauna cine a făcut traducerea, dacă informația e disponibilă, și să specifici clar că tu prezinți o traducere, dacă nu e originalul tău. De exemplu, poți scrie ceva de genul: „traducere proprie din japoneza, citată inițial în…” sau „tradus cu ajutorul lui X”.
Cât despre citatele din surse obscure sau din pagini web mai puțin cunoscute, încerc să fiu rigurosă cu data accesului și adresa URL. Chiar dacă nu ai acces la toate sursele, important e să ofere cât mai multe detalii: data accesului, titlul precis, autori (dacă sunt) și, dacă se poate, o explicație dacă traducerea nu e fidelă sau dacă ai interpretat-o tu.
Și, apropo, dacă nu reușești să identifici exact sursa sau dacă informația e foarte neașteptată sau diferită de alte surse, chapeau jos dacă specifici acest lucru. Uneori, e mai clar pentru cititor să știe că textul tău provine dintr-o interpretare personală sau dintr-o traducere neautorizată, decât să-l lași în ceață.
Știu, totul pare complicat și poate frustrant, dar pe termen lung, menținerea acestor reguli ajută la claritatea și credibilitatea muncii tale. Nu-i așa? În plus, cred că și experiența te ajută – cu timpul, vei ști exact cum să abordezi fiecare situație.
Spune-mi, tu cum gestionezi citările din limbile orientale, mai ales pentru materiale mai puțin evidente?