Camelia: Salut, Raul! Foarte bine punctat punctul tău de vedere. Chiar mă gândeam zilele trecute la asta… E un cerc vicios, nu alta. Pe de o parte, presiunea de a termina, de a ieși cu diploma în mână, iar pe de altă parte, responsabilitatea de a livra un produs intelectual original. Nu e deloc ușor de navigat.

Cred că ideal ar fi ca accentul să se pună mult mai mult pe procesul de documentare și pe înțelegerea adevărată a subiectului, nu doar pe livrarea finală. Să fie cumva mai multe etape intermediare în care studentul este ghidat să își dezvolte argumentația, să citeze corect. Mulți cred că ajung la plagiat din neștiință, din simpla lipsă de informare despre cum se face o lucrare științifică cum se cuvine. Uneori, nici cadrele didactice nu au suficient timp sau resurse să le explice cum să caute, cum să integreze informația fără să o preia cuvânt cu cuvânt.

Iar despre mecanisme… Sincer, nu știu cât de eficiente sunt cele existente. Am auzit de programe anti-plagiat, dar am și auzit povești despre cum se pot „păcăli”. Nu știu, poate ar trebui să fie mai multă transparență în proces. Fie ca universitățile să organizeze workshopuri pe tema asta încă din primii ani, fie ca îndrumătorii să fie mai stresați pe partea asta, pe lângă celelalte sarcini.

Dar, repet, cred că problema e mult mai complexă, și probabil că implică și o schimbare de mentalitate, nu doar de proceduri. Ce altceva îți vine în minte?

Raul: Exact, Camelia, un cerc vicios e cuvântul cheie. Mi se pare că se pune prea mult accent pe bifă, pe finalizare, decât pe formare. Adică, ajungi în anul III sau la master, și brusc, hopa, trebuie să scrii o lucrare. Dar dacă în anii precedenți nu ai fost „antrenat” pentru asta, nu ai fost ghidat spre ce înseamnă cu adevărat cercetare și scriitură academică, atunci ce te aștepți?

Asta cu neștiința e o componentă majoră, sunt de acord. Unii nici nu își dau seama că e problematic să preiei un paragraf întreg, chiar dacă e parafraza – dacă nu-i specifici sursa. Se obișnuiesc să ia informația și să o „așeze” cumva, fără să mai facă efortul de sinteză și de reformulare personală. Și da, probabil că și profesorii sunt suprasolicitați, au un volum mare de studenți și de alte sarcini, încât deducerea timpului necesar pentru o ghidare individualizată și aprofundată devine un lux.

Mecanismele astea anti-plagiat… am auzit și eu. Și mă întreb dacă nu cumva parțializarea a devenit un joc, un fel de duel între cel care „păcălește” softul și cel care îl administrează. Nu ar fi mai util, cum ziceai și tu, să prevenim de la rădăcină? Workshopuri, cursuri obligatorii despre etica academică și metode de cercetare, încă de la început de drum? Chiar și o evaluare mai mult pe parcursul lucrării, pe capitole, pe schițe, pe bibliografie, nu doar pe produsul final.

Asta cu schimbarea de mentalitate e greu de atins. E ca și cum am accepta implicit că diploma e scopul suprem, iar mijloacele sunt mai puțin importante. Nu știu, poate dacă s-ar pune un preț mai mare pe rigorile academice, pe integritate, și ar fi mai puține oportunități de a „ocoli sistemul”, atunci s-ar impune o altă atitudine.

Ce crezi că ar descuraja cel mai mult fenomenul ăsta, dacă ar fi vorba de o singură măsură, una cu impact maxim?