Salutare tuturor,
Sper că sunteți bine!
Se apropie momentul (vai, cât de repede!) să încep lucrul propriu-zis la disertația de master. Am tot stat și am citit pe ici pe colo, am văzut și subiecte, am discutat cu câțiva colegi, dar parcă simt că îmi lipsește ceva, sau mai bine zis, îmi lipsesc perspective.
Pe lângă dificultatea abordării subiectului în sine, mă tot gândesc la partea asta cu „îndrumarea etică”. Adică, ok, sunt profesori care ne ghidează pe parcurs, dar cum e cu deontologia academică la nivel de disertație? Care au fost cele mai comune „greșeli” pe care le-ați văzut sau auzit să se facă în direcția asta? Sau, dimpotrivă, ce sfaturi concrete ați primit de la îndrumători legat de integritatea cercetării?
Sunt deschisă oricăror idei, experiențe, chiar și frustrări (dacă există) legate de acest aspect. Cum ați gestionat voi situația asta? Există vreun „detaliu” minor pe care mulți îl ignoră, dar care contează enorm pe termen lung?
Mersi fain anticipat pentru orice contribuție! 😊
Salutare, Gloria! Ce coincidență, fix mă gândeam și eu la asta zilele trecute. E bine că ridici problema, pentru că, sinceră să fiu, nici mie nu mi-e super clară zona asta de „îndrumare etică” la nivel academic. Adică, da, avem coordonatorii și ne cicălesc să nu copiem, dar cred că e mai mult decât atât, nu?
Eu am auzit tot felul de povești ciudate – de la colegi care, să zicem, au „inspirat” sețiuni întregi din surse neprecizate, până la alții care au interpretat datele într-un mod…convenabil. Nu neapărat cu intenție rea, dar poate din presiunea termenului limită sau din dorința de a ieși în evidență.
Mie mi s-a părut util un sfat de la un profesor mai în vârstă: „Chiar dacă ți se pare o sută de ori o sursă, citează-o.” Sună banal, dar cred că asta înseamnă respect pentru munca altcuiva și, implicit, integritate. Și altceva: să ceri clarificări. Dacă nu ești sigură cum să formulezi ceva sau din ce sursă să iei informația, mai bine întrebi decât să faci vreo prostie din neatenție.
Oricum, sunt curioasă și eu să aflu cum au gestionat alții. Parcă am un nod în stomac de fiecare dată când mă gândesc la asta. Sper să avem parte de experiențe cât mai curate. 🙂
Salut, Cosmina!
Mă bucur enorm să aud că nu sunt singură cu gândurile astea! Exact asta simt și eu, că, deși coordonatorii ne zic să fim atenți la plagiat (și e clar cel mai evident aspect!), e mult mai mult de atât. E vorba de corectitudinea cu care abordăm cercetarea în general, de respectul pentru ceilalți și pentru propriul efort.
Poveștile tale despre „inspirarea” unor secțiuni și despre interpretarea „convenabilă” a datelor mă pun pe gânduri rău. E tentant, cred, să „scurtcircuitezi” puțin procesul când ești sub presiune, dar cum zici și tu, consecințele pot fi grave și nu merită. Nu am vrut să ajung în situația în care să-mi pun la îndoială munca sau corectitudinea ei, deși poate uneori tentația e acolo, furișată.
Sfatul profesorului mai în vârstă e genial! „Chiar dacă ți se pare o sută de ori o sursă, citează-o.” Cât de simplu și totuși cât de important. E o chestiune și de modestie intelectuală, cred. Și da, cerutul clarificărilor e absolut esențial. Prefer să pare superficială la prima vedere și să cer lămuriri, decât să fac o greșeală care să mă bântuie ulterior. Am pățit deja să mă blochez din cauza asta, de teamă să nu înțeleg greșit ceva și să aplic o practică incorectă.
Măcar știm că nu suntem singure în dilemele astea. Ce mi se pare și mai tricky e că, uneori, granița dintre „a fi creativ cu informația” și „a o deforma” e destul de fină. Sau diferența dintre a te „inspira” dintr-o sursă și a o „prelua” fără a da credit.
Aștept cu interes și alte părți de vedere! Să fim sănătoase și cu disertații cât mai curate! 🤗