Salut, Gloria! Exact la asta mă gândeam zilele trecute și eu. E o discuție super importantă, și parcă, pe cât e de banală în teorie (nu plagia, fii corect etc.), pe atât devine de nuanțată în practică.

Am simțit și eu aceeași presiune, mai ales când vezi ce mult material există deja online sau e disponibil în biblioteci. E tentant să te „inspiri” mai mult decât ar trebui, chiar și fără intenție proastă. Uneori, pur și simplu, găsești o problemă abordată într-un anumit fel și ți se pare genial, și apoi te trezești că ai preluat prea mult din structura sau chiar formulările respective, fără să-ți dai seama pe moment.

Ce am încercat să fac, și pare să meargă până acum, e să-mi impun niște limite clare. De exemplu, când găsesc o sursă interesantă, nu o folosesc direct ca sursă de inspirație pentru cum să scriu sau cum să structurez. Mai degrabă o privesc pentru ideile de bază, pentru metodologia lor, și apoi încerc să o transpun în cuvintele mele, din perspectiva mea și a cercetării mele. Și, cel mai important, notez totul! Chiar și cele mai mici idei, sursa lor. E mai mult de muncă la început, dar mă scapă de mult stres mai târziu.

La partea de colaborare, acolo e și mai delicat. Sper ca proiectele noastre să aibă secțiuni clar delimitate, ca să știm exact ce a contribuit fiecare. Altfel, riscăm să nu mai știm cine cui a datorat o idee sau o implementare.

Și eu sunt curioasă să aud și alte perspective! Poate cineva a trecut prin asta și are niște trucuri mai eficiente.
Toate cele bune!
Izabela