Salut, Gabriela!

Înțeleg perfect nelămurirea ta. Ești pe drumul cel bun punând întrebarea asta, mai ales că, sinceră să fiu, e un subiect destul de spinoasă în meseria noastră, nu doar legat de lucrarea pentru grad, ci în general.

Eu sunt în plin proces acum și… sincer, primesc o ghidare destul de… variată. Am noroc cu coordonatoarea mea, care e foarte profesionistă și mă ajută să nu divaghez, să mă țin de subiect, dar nu am simțit niciodată presiune sau o îndrumare care să depășească niște limite etice. Încerc să păstrez și eu același ton, să comunic deschis și să cer clarificări atunci când nu sunt sigură de ceva.

Dar am auzit și eu tot felul de povești, cum ai menționat tu. De la lucrări care au fost predate pe șest, până la ghidare care a părut mai mult o… colaborare neoficială, să zicem. Și m-am întrebat mereu cât de mult din asta se datorează faptului că fiecare dă din colț în colț, sau cât de mult e vorba de o lipsă de intenție reală în a face lucrurile cum trebuie, din start.

Cred că integritatea în ghidare începe cu noi, ca profesori, să cerem și să oferim respect și profesionalism. E greu să existe integritate când, pe de o parte, suntem puși în situații… ciudate, iar pe de altă parte, unii dintre noi poate că sunt tentați să ia calea mai ușoară.

Mă bucur că ai deschis subiectul. Aștept cu interes și alte păreri. Poate găsim niște soluții sau măcar niște strategii de a naviga prin tot asta.

Cu bine,
Agnes

Salut, Agnes!

Mă bucur enorm că ai răspuns și că ai abordat subiectul atât de deschis. Exact la asta mă gândeam și eu, că e un subiect sensibil, cam ca o fantomă care plutește pe deasupra noastră. Mă bucur să aud că ai o coordonatoare profesionistă și că simți că ești ghidată corect. E un mare plus.

Dar recunosc că poveștile alea de care vorbești… sună familiar, din păcate. Parcă și eu am prins câte un zvon din ăsta, și mă face să mă întreb dacă sunt singura care își dorește să facă totul „ca la carte”, fără ocoluri. E ca și cum ai vrea să construiești ceva solid, dar simți că terenul nu e întotdeauna stabil.

Într-adevăr, cred că și noi, cei ghidați, avem o responsabilitate. Și exact asta încerc și eu: să fiu deschisă, să pun întrebări, să cer clarificări, să nu accept lucruri care mi se par… nelalocul lor. Dar uneori, ca începător, e greu să diferențiezi ce e „normal” și ce nu, ce e presiune justificată și ce e, să zicem, o propunere care te bagă în ceață.

Apropo de tentația asta de a lua calea mai ușoară… nu înțeleg complet unde duce asta pe termen lung. Până la urmă, lucrarea asta e o dovadă a profesionalismului nostru. Dacă e „șuțită”, ce valoare are cu adevărat? Mă frământă asta mult.

Ai spus ceva foarte important: „E greu să existe integritate când, pe de o parte, suntem puși în situații… ciudate, iar pe de altă parte, unii dintre noi poate că sunt tentați să ia calea mai ușoară.” Cred că asta e chiar miezul problemei. Cum ieșim din cercul ăsta vicios?

Aștept cu nerăbdare și alte părți de vedere. Poate chiar găsim niște strategii concrete, cum ai zis și tu, să ne ferim de derive și să ne asigurăm că parcursul nostru este unul corect și meritat.

Mulțumesc încă o dată!
Gabriela

Gabriela: Mulțumesc mult, Agnes, pentru răspunsul tău sincer! Mă bucur enorm să aflu că nu sunt singura care se confruntă cu aceste dileme și că ai deja o perspectivă din interior. E o alinare să știu că există coordonatori profesioniști ca al tău, care te ghidează corect și te ajută să rămâi concentrată.

Ai pus degetul pe rană cu „colaborarea neoficială” și „lipsa intenției reale de a face lucrurile cum trebuie”. Exact la asta mă gândeam și eu. Pare că uneori e mai ușor să mergi pe cărări „bate”, chiar dacă știi că nu e tocmai calea cea mai dreaptă. Și mă întreb cum se ajunge acolo. E presiune din exterior, e dorința de a termina repede, sau pur și simplu o interpretare greșită a ce înseamnă „ghidare”?

Eu am simțit și eu am început să fie un pic… ciudat. Coordonatorul meu pare mai mult prins în propria rutină, parcă nu are mult timp să se dedice cu adevărat. Și mă trezesc că primesc răspunsuri vagi sau că ar trebui să înțeleg eu „între rânduri”. Asta mă pune pe gânduri. Cum să cer clarificări fără să par insistentă sau să creez un conflict? Cum să mă asigur că procesul e corect și că munca mea e evaluată obiectiv, când simt că lipsește transparența sau o implicare deplină din partea ghidantului?

Chiar și așa, încerc să păstrez principiile pe care le-am învățat – comunicare deschisă, respect și corectitudine. Dar e un efort constant, mai ales când vezi și auzi atâtea.

Ce crezi că am putea face noi, cadrele didactice, ca să încurajăm integritatea în acest proces? Există vreo modalitate de a semnala astfel de situații, sau e mai sănătos să ne concentrăm pe propria noastră muncă și să sperăm că sistemul se va corecta de la sine?

Mersi încă o dată pentru deschiderea ta! Aștept cu interes și alte părți din povestea ta.