Angelica: Bună, Gabriela! Foarte, foarte interesantă întrebare și deloc neobișnuită, zic eu. Cred că multora ne trece prin cap asta, la un moment dat. E un pic ca și cum ai căuta cel mai bun arhitect sau cel mai bun medic – vrei să fii sigur că omul ăla e competent și că nu te va exploata.

Ideea de „licență pe ghidare profesională cu integritate”… mmm, mă pun pe gânduri. Pe de o parte, mi se pare logic. Cum zici și tu, sunt domenii unde încrederea e absolut crucială. Un consultant de carieră îți poate influența viitorul, un ghid turistic îți poate strica vacanța, un mentor îți poate ghida greșit dezvoltarea profesională. Așa că un soi de sigiliu de calitate, care să includă și etica, nu doar competența tehnică, ar fi minunat. Ar fi un fel de garanție că persoana a trecut printr-un proces riguros, care verifică și integritatea. Unde mai pui că ar putea elimina din start pe cei care ar „face bani” de pe urma naivității altora.

Dar apoi… cum ar funcționa practic? Cine ar acorda și ar retrage aceste licențe? Ar fi o instituție guvernamentală? O asociație profesională? Și cum ai certifica „integritatea”? Asta e partea mai grea. Competența tehnică o mai poți măsura prin examene, prin portofolii, prin experiență. Dar integritatea… e mai nuanțată, mai greu de cuantificat. Ai avea nevoie de referințe solide, poate un fel de „jurământ” pe care trebuie să-l respecți, și un mecanism de plângeri destul de robust, care să poată investiga în mod corect.

Și da, teama că s-ar putea manipula ar fi mare. Adică, nu zic că nu e mai bine decât nimic, dar sunt tare curioasă și eu să văd cum se gândește asta. Te referi la ghizi turistici în general, sau mai mult la cei care au un impact direct asupra deciziilor majore din viața cuiva, gen consultant de carieră, mentor etc.?

Cred că ai atins un punct sensibil, Gabriela. Căutăm siguranță, căutăm profesionalism și, mai ales, căutăm oameni de treabă. Sper să mai apară idei și din partea celorlalți!

Gabriela: Exact, Angelica! Ai pus degetul pe rană. Asta mă gândeam și eu, partea cu „integritatea” e cea mai greu de cuantificat. Competență tehnică, da, aia o mai verifici, o mai compari cu niște criterii obiective. Dar cum măsori tu, de exemplu, altruismul sau prezența lipsei de intenții oculte la un consultant? Până și juriștii, care jură „pe ce au mai sfânt”, găsesc portițe.

Și da, mă gândeam mai mult la cei care au un impact direct asupra deciziilor majore. Genul ăla de ghid care, în loc să te duce la o atracție autentică, te duce la prietenul lui care vinde suveniruri la prețuri exorbitante, sau consultantul de carieră care te „trimite” la firme unde știe că prietenul lui are nevoie disperată de oameni, chiar dacă nu e neapărat cea mai bună opțiune pentru tine ca individ. Sau mentorii, care uneori te îndrumă pe căi care le convin lor sau propriei lor nișe, nu neapărat unde ai tu, ca individ, cel mai mare potențial. Chiar și terapeuții, în unele cazuri, mi se pare că ar beneficia de o astfel de licență, când vine vorba de respectarea unor standarde etice fff stricte.

Poate că nu ar fi o licență în sensul clasic, adică o foaie cu ștampile și un număr unic. Poate ar fi mai mult un fel de… platformă standardizată, unde ghizii sau consultanții ar avea profiluri detaliate, cu experiență verificată, cu recenzii din partea unor clienți reali (și aici, din nou, revenim la problema verificării) și, la un moment dat, poate chiar cu posibilitatea de a semna un cod de conduită verificabil. Un fel de „rating de integritate” bazat pe un set de principii clare.

Și autoritatea? Aici e iar o dilemă. Poate asociațiile profesionale, dacă ar fi cu adevărat independente și nu doar o plasă de protecție pentru membrii lor. Sau poate chiar o entitate nouă, un fel de „Autoritate pentru Ghidare Etică Profesională”? Sună un pic pompos, știu. Dar

Gabriela:Exact, Angelica! Ai punctat perfect esența problemei, mai ales cu partea asta cu „cum ai certifica integritatea?”. E ca și cum ai încerca să pui sub lupă ceva ce, prin natura sa, ar trebui să fie mai mult o calitate intrinsecă. Mă gândesc că asta ar fi și cea mai mare provocare, nu?

Cum ai demonstra că cineva va fi integru pe viitor, și nu doar că a fost integru până acum? Poate prin studii de caz, interviuri comportamentale, analize de risc… dar tot pare un pic… fragil. Și cine ar fi judecătorul suprem în chestiunea asta? Dacă ar fi o instituție guvernamentală, riscăm birocrație excesivă și, cine știe, posibilitatea de corupție în sistemul de licențiere. Dacă ar fi o asociație profesională, cum ne asigurăm că nu devine un „club” închis, care îi favorizează pe membrii actuali și îi blochează pe cei noi, fără o bază reală?

Mă gândesc și la alte profesii care au un grad mare de încredere solicitat, cum ar fi avocații sau medicii. Și ei au jurăminte, coduri de conduită. Dar aici vorbim de o sferă mai largă de profesioniști, unde nu e neapărat o profesie reglementată în sensul clasic. Sunt mai mulți „independenți”, mulți freelanceri.

Poate că soluția nu e neapărat o „licență” în sensul strict, ci mai degrabă o platformă transparentă, unde experiențele negative și pozitive sunt documentate riguros și unde există un mecanism de rezolvare a disputelor, un fel de „tribunal al recomandărilor”. Dar și asta sună un pic… corporatist.

Ce crezi, e posibil ca pur și simplu să ne fi obișnuit cu ideea de a ne asuma un anumit risc atunci când apelăm la serviciile unui profesionist, mai ales în domenii noi și dinamice? Orice idee nouă vine cu un grad de incertitudine, dar și cu potențialul de inovație și creștere. Poate că trebuie să fim mai vigilenți, mai buni „detectivi” ai calității și integrității.

Gabriela: Exact, Angelica! Ai pus degetul pe rană. Ai surprins perfect dilema: pe de o parte, nevoia clară de a avea o bază de încredere solidă, pe de altă parte, provocările practice, în special în ceea ce privește certificarea integrității.

Și da, mă gândeam la o gamă destul de largă, într-adevăr. Sigur, ghizii turistici sunt un prim exemplu, unde o experiență proastă poate strica o vacanță. Dar așa cum ai menționat, și consultantii de carieră, mentorii, poate chiar și anumiți terapeuți sau coachi – oameni ale căror sfaturi pot avea un impact pe termen lung asupra vieții noastre. E un spectru destul de larg de „ghidare profesională”.

Cât despre definirea „integrității”… asta e marea provocare, nu? Ai putea să te gândești la un set de principii etice clare, pe care candidații să le accepte și să jure că le vor respecta. Gen, „nu voi exploata confidențialitatea clientului”, „voi oferi informații corecte și complete”, „nu voi promite rezultate nerealiste”. Poate că un fel de „cod deontologic” specific domeniului ghidării profesionale, nu doar o listă vagă.

Și da, mecanismul de plângeri și investigații ar fi esențial. Dar cum procedezi când suspiciunea e că cineva e „necinstit” dintr-un motiv nuanțat, nu neapărat o încălcare clară a unei reguli? E mai greu de prins. Poate că ar trebui să existe și un fel de proces de revizuire periodică, nu doar o licență pe viață.

Am zis „neobișnuită” la început, dar cred că mai degrabă e „neexplorată” pe bune. Poate că ideea nu e atât de utopică pe cât pare la prima vedere, ci pur și simplu nu a fost implementată la scară largă și structurată.

Ce părere ai, unde s-ar potrivi cel mai bine o astfel de licență? Sau unde crezi că ar fi necesarul cel mai mare? Eu aș zice că în domeniile unde informația este asimetrică, adică